Polițiști din cadrul Serviciului, Arme, Explozibili și Substanțe Periculoase Brașov au identificat un bărbat în vârstă de 49 ani, din localitatea Mândra, care deținea, fără drept, la locuința sa, articole pirotehnice, din categoria celor interzise la deținere, utilizare, transport sau depozitare. În urma verificărilor și cercetărilor efectuate, s-a stabilit faptul că, în data de 4 octombrie, bărbatul în cauză a organizat un foc de artificii pe raza localității Mândra, folosind un număr de 5 baterii din categoria F2, fără a avea calitatea de artificier ori pirotehnician autorizat.
De asemenea polițiștii au stabilit faptul că articolele pirotehnice au fost cumpărate din Italia și introduse în țară în cursul anului 2018. Acestea au fost ridicate în vederea confiscării și continuării cercetărilor. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „contrabandă calificată” și „orice operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept”, dosar instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.
Sursa: www.bzb.ro