Astăzi, bisericile ortodoxă şi catolică sărbătoresc Înălţarea Sfintei Cruci, praznic care, în popor, se mai numeşte, simplu, Ziua Crucii. În scrierile vechi, este păstrată istoria găsirii Crucii pe care a fost răstignit Mântuitorul. Împăratul Constantin cel Mare şi-a trimis mama la Ierusalim pentru a o căuta. Aceasta a găsit trei cruci, pe cea a lui Hristos şi pe cele ale tâlharilor care au fost condamnaţi împreună cu El. O văduvă moartă, atinsă cu Crucea Domnului, a înviat, celelalte cruci nefăcând nicio minune. Atunci, împărăteasa a ştiut că a găsit chiar crucea lui Iisus.
În această zi sărbătorim şi amintirea unui alt eveniment deosebit din istoria Sfintei Cruci: Aducerea Sfintei Cruci de la perşii păgâni, în anul 629, în vremea împăratului bizantin Heraclius, care a depus-o cu mare cinste în biserică Sfântului Mormânt (a Sfintei Cruci) din Ierusalim.
Ziua se serbează cu post, pentru că ea ne aduce aminte de patimile şi moartea Mântuitorului. Această sărbătoare mai este numită şi Cârstovul Viilor şi Ziua Şarpelui. Prima denumire este cunoscută mai mult în zonele viticole şi marchează momentul când începe culesul viilor. I se spune Ziua Şarpelui pentru că se crede că acum şerpii şi alte reptile se retrag în ascunzişurile subterane pentru a hiberna. Înainte de a intra sub pământ, şerpii se strâng în număr mare, se încolăcesc şi produc o piatră nestemată care este de folos pentru că vindecă toate bolile.
De Ziua Crucii se bat nucii şi nu se mănâncă nici un fruct care are seminţele sub formă de cruce. Există şi superstiţia numită „strugurele lui Dumnezeu, potrivit căreia, ultimul butuc de vie nu se culege, strugurii fiind lăsaţi ca ofranda lui Dumnezeu sau păsărilor cerului. Se spune că florile şi verdeaţa de pe crucea sfinţită la biserică sunt bune pentru „lăutoarea” capului (spălatul pe cap) şi pentru feritul casei de tunet şi fulger, dacă sunt puse la streaşină.
