Militarii din Făgăraş au îmbrăcat haine de sărbătoare. Aceştia au marcat astăzi Ziua Armatei Române, prilej cu care la monumentul eroilor de lângă Catedrala din Făgăraş au avut loc mai multe activităţi. Evenimentul a debutat cu intonarea imnului României.
Un alt moment solemn a fost depunerea de coroane în memoria eroilor căzuţi la datorie.
Bineînţeles că , din programul zilei nu a lipsit defilarea soldaţilor care a fost privită cu admiraţie de invitaţi.
La 25 octombrie 1944, ultima brazdă de pământ românesc a fost eliberată de sub ocupaţia horthystă. Trupele Armatei Române erau încă în focul luptelor când au aflat vestea cea mare. Veteranii de război făgărăşeni povestesc că, de fapt, războiul s-a terminat pentru ostaşii români abia peste mai bine de o jumătate de an. Şi asta deoarece ei au fost nevoiţi să lupte în continuare, alături de armata rusă, împotriva hitleriştilor.