Astăzi în cadrul rubricii „ZiC și Eu. Părerea mea contează“ , reporterii Făgăraș TV au abordat subiectul parcărilor din oraș. Sunt suficiente locuri de parcare în Făgăraș? Locuitorii municipiului dar și persoanele aflate în tranzit au păreri împărțite.
La ora actuală, parcările din centru sunt fără plată dar de curând Primăria Făgăraș a semnat trei contracte de finanțare prin care vor ajunge bani europeni pentru amenajarea Făgărașului iar noile parcări care vor fi amenajate în centru, cu siguranță vor fi cu plată.
De asemenea , în ultimii 3 ani, peste 2.000 de locuri de parcare au fost create. Primăria Făgăraș a amenajat 2689 de noi locuri de parcare de reședință,în perioada 2017 – 2019. Șoferii se confruntau cu lipsa spațiilor amenajate și parcau inclusiv pe spațiile verzi.
O nouă etapă de licitații, pentru atribuirea locurilor de parcare de reședință, va avea loc în luna februarie 2020. Data exactă urmează să fie stabilită și anunțată public după ce va fi aprobat noul regulament, pe care îl veți găsi și pe site-ul www.primaria-fagaras.ro. Licitația publică va începe de la suma de 50 de lei, iar saltul de supralicitare este de 10% din prețul de bază.
Abonamentele de reședință se eliberează pe o perioadă de 3 ani, pentru un singur autovehicul, și nu sunt transmisibile. Acestea vor fi expuse într-un loc vizibil din interiorul mașinii, pentru identificare în cazul unui control. Dacă dețineți un loc de parcare pe care vi-l ocupă o altă persoană, puteţi apela Poliţia Locală pentru a lua măsurile ce se impun.







