S-a dechis punctul de recoltare de sânge în Făgăraș! Zeci oameni, funcționari publici, militari, pompieri, jandarmi dar și oameni care nu fac parte din nicio instituție au donat astăzi sânge. Donatorii au fost primiți într-un nou spațiu, situat în clădirea din incinta Spitalului Municipal unde funcționează și Hospice Casa Speranței (vizavi de Ambulanță).
Cadrele medicale de la Centrul de Transfuzie Sanguină Brașov vor veni lunar în municipiul nostru, astfel că cetățenii nu vor mai fi nevoiți să se deplaseze zeci de kilometri. Nu este stabilită o zi fixă, dar populația va fi anunțată din timp, în fiecare lună, când va putea dona.
Cei care aleg să doneze beneficiază, conform legislației în vigoare, de următoarele drepturi:
• 7 tichete de masă cu care se pot achiziţiona produse alimentare
• o zi liberă de la serviciu, în ziua donării (în cazul salariaţilor)
• o zi scutire de frecvenţă, în ziua donării (în cazul elevilor, studenţilor şi militarilor).