
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, marţi, o informare de instabilitate atmosferică şi ploi însemnate cantitativ, ce va intra în vigoare în această dimineaţă. Astfel, începând de 14 august, ora 9:00, şi până vineri, 16 august, ora 9:00, vor fi intervale de timp cu instabilitate atmosferică, ce se va manifesta prin intensificări ale vântului, vijelii, averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice şi grindină. Astfel de fenomene vor fi mai frecvente la început în regiunile vestice şi nord-vestice, apoi aria lor se va extinde treptat şi în restul teritoriului.
Potrivit sursei citate, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi local 20 l/mp şi izolat 40 – 50 l/mp.
ANM precizează că, pe parcursul zilei de miercuri (14 august), disconfortul termic şi canicula vor persista în sudul, estul şi centrul teritoriului.
De la 31 de grade la umbră, marţi, pentru Braşov sunt prognozate maxime de 29 grade Celsius – astăzi, pentru ca apoi temperaturile să coboare la 21 grade – joi, 16 grade – vineri, 20 grade – sâmbătă, 23 grade – duminică. Minimele anunţate pe timpul nopţii sunt: 17 grade Celsius – miercuri, 18 grade – joi, 15 grade – vineri, 11 grade – sâmbătă, 14 grade – duminică.
Sursa:www.bzb.ro