În Transilvania, până în data de 2 februarie, sunt prognozate maxime termice de 2…5 grade și minime în general cuprinse între -10 și -6 grade, cu valori mai scăzute în zonele depresionare. După acest interval și până la finalul primei decade a lunii februarie, valorile termice vor fi mai ridicate decât în mod obișnuit în această perioadă, respectiv o media zilnică a temperaturilor maxime ce va oscila între 7 și 10 grade și minime în jurul a 0 grade. Se vor semnala precipitații începând cu seara zilei de 1 februarie, dar și pe 2, 3 și posibil pe 4 februarie, iar cu o probabilitate ridicată și în perioada 7 – 11 februarie.
La munte în prima zi vremea va fi rece, cu maxime termice în medie de -4 grade, apoi se va încălzi, astfel pe 31 ianuarie se va ajunge la 4 grade. Aceste alternanțe se vor menține și în restul intervalului de prognoză, astfel că temperaturile maxime vor oscila între -2 și 4 grade. Nopțile vor fi geroase la începutul intervalului, apoi valorile termice vor fi în creștere, chiar semnificativă în perioada 4 – 7 februarie, când media temperaturilor minime se va apropia de 0 grade. Se vor semnala precipitații începând cu după-amiaza zilei de 1 februarie, dar și pe 2, 3 și posibil pe 4 februarie, iar cu o probabilitate ridicată și în perioada 6 – 11 februarie.
Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.
sursa:meteoromania.ro