
Martie ne surprinde în continuare, din punct de vedere meteorologic, conform estimărilor făcute de Administrația Națională de Meteorologie pentru următoarele două săptămâni.
Pentru Transilvania, în intervalul 16-21 martie, sunt estimate medii ale temperaturilor maxime cuprinse între 9°C și 13°C, cu cele mai scăzute valori în zilele de 19 și 20 martie. Din data de 21 martie, temperatura aerului va crește treptat, astfel încât maximele vor avea valori de 8-13°C. Temperaturile minime vor oscila ușor, având în medie valori între -3°C și 2°C, iar cele mai mari valori vor apărea în a doua jumătate a intervalului. Șansele de apariție a precipitațiilor vor fi reduse până în jurul datei de 25 martie, apoi vor crește ușor.
La munte, valorile termice vor oscila ușor, fiind apropiate de normalul perioadei în cea mai mare parte a intervalului. Vor fi medii ale maximelor cuprinse între 0°C și 4°C, cu cele mai coborâte în intervalul 19-21 martie și minime ce se vor situa între -6°C -2°C. Probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi în creștere în data de 18 martie și, din nou, după data de 22 martie, se mai arată în prognoza meteo pntru următoarele două săptămâni publicată luni de ANM.
sursa:meteoromania.ro












