Vremea pentru următoarele două săptămâni

0
185
http://webmobile.xdev.ro/fagarastv/player.html

Administrația Națională de Meteorologie a publicat luni prognoza meteo pentru intervalul 24 mai – 6 iunie. Meteorologii anunță oscilații de temperatură în următoarele două săptămâni. Luna iunie începe cu vreme călduroasă, dar și cu ploi în mare parte a țării. În Transilvania, în prima parte a intervalului de prognoză, vor fi alternanţe între zile calde sau caracterizate de o vreme apropiată de normal (cu medii ale temperaturilor maxime de 22…26 de grade) cu perioade răcoroase, când la amiază se vor înregistra valori de 19…22 de grade; minimele termice se vor situa între 7 şi 13 grade. Vremea în general mai rece decât normal se va menţine în intervalul 29 mai – 2 iunie, cu valori diurne, mediat regional, de 18…20 de grade şi nocturne de 6…10 grade, ulterior fiind de aşteptat o încălzire treptată. În intervalul 25-28 mai, vor fi perioade în care fenomenele asociate instabilitaţii atmosferice se vor semnala pe arii relativ extinse şi local se pot înregistra cantităţi de apă mai însemnate. Proabilitatea de ploaie va fi ridicată şi între 31 mai şi 3 iunie.
La munte, în prima parte a intervalului, deşi cu uşoare variaţii de la o zi la alta, valorile termice se vor situa în general în jurul celor normale sau chiar uşor peste cele climatologic specifice (maxime de 14…20 de grade şi minime de 4…9 grade, cu valori mai scăzute la altitudini mari). Între 28 mai şi 2 iunie, vremea va fi răcoroasă, astfel că la amiază vor fi temperaturi de 10…15 grade, iar noaptea 2…6 grade. Ulterior, estimările indică o încălzire a vremii, spre un regim termic din nou apropiat de cel mediu multianual. Din data de 25 mai, vremea va fi în general instabilă, cu perioade în care fenomenele asociate instabilitaţii atmosferice se vor semnala pe arii extinse şi local se vor înregistra cantităţi de apă mai însemnate (în special în intervalele 26-28 mai şi 31 mai-2 iunie) .

LĂSAȚI UN MESAJ