Vremea va fi cu mult mai caldă decât în mod caracteristic datei în primele două zile din interval, apoi se va răci treptat, dar până în data de 13 noiembrie valorile termice se vor situa în continuare peste normal. În aceste condiții, mediile maximelor vor porni de la 16…18 grade, vor ajunge la 12…14 grade la finalul primei săptâmâni și apoi vor oscila ușor în jurul a 8 grade. Minimele vor fi între 0 și 6 grade mediat regional, cu cele mai ridicate valori în 6, 8, 9, 11 și 12 noiembrie. Probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi ridicată în 5, 7, 8, 11 și 12 noiembrie, iar în restul timpului se vor semnala cu totul izolat.
La munte, în prima săptămână de prognoză, deși valorile termice diurne vor avea o scădere treptată, se vor situa peste normele climatologice specifice primei decade a lunii noiembrie, chiar cu mult la început, astfel că mediile maximelor vor fi de la 10 spre 6 grade, însă din data de 13 noiembrie vor avea doar mici oscilații în jurul a 3 grade mediat regional. Minimele nocturne vor fi în medie între -2 și 4 grade în prima jumătate a estimărilor și ulterior vor coborî spre -4 grade. Precipitațiile se vor manifesta în mare parte a perioadei, dar probabilitatea de extindere va fi mai ridicată în 5, 8 și 11noiembrie.
Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.
sursa:meteoromania.ro