Sărbătoarea Mănăstirii „Brâncoveanu” de la Sâmbăta de Sus a adunat, ca în fiecare an, mii de credincioşi din toată ţara, porniţi într-un pelerinaj duhovnicesc pe tărâmul sfânt de la poalele Munţilor Făgăraş. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înalt Preasfinţitul Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, împreună cu Preasfinţitul Ilarion Făgărăşanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, PS Episcop Dr. Sofian Brașoveanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului şi un sobor de preoţi şi diaconi. Sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului este o zi deosebită pentru obştea Mănăstirii „Brâncoveanu”, întrucât aşezământul monahal îşi serbează primul hram. Pe lângă atmosfera duhovnicească deosebită creată de slujbele religioase oficiate de preoţii mănăstirii şi pe lângă istoria zbuciumată a locurilor sfinte de aici, care au făcut din lăcaşul de cult un stâlp de sprijin al Ortodoxiei în Ardeal, cadrul natural rupt din poveste atrage mii de turişti şi pelerini în fiecare an.
Şi astăzi, mănăstirea făgărășeană a atras grupuri de pelerini din întregul Ardeal şi din alte regiuni, care s-au rugat împreună cu preoţii la slujbele religioase şi s-au împărtăşit cu Sfintele Taine. Aflată pe valea pârâului Sâmbăta, la poalele Munților Făgăraș, Mânăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus este renumită ca loc de reculegere, mângâiere și întărire sufletească pentru credincioșii și vizitatorii ce se roagă ori poposesc în acest locaș sfânt. Cei care vin, nu uită niciodată să își ia apaă sfințită de la fântâna din interiorul mănăstirii. Mâine 16 august este ziua Sfinților Martiri Brâncoveni: Constantin Voievod cu fiii săi, Constantin, Ștefan, Radu, Matei și sfetnicul Ianache, o altă zi de mare sărbătoare pentru Mânăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus.