În luna octombrie, şomerii făgărășeni se pot înscrie gratuit la cursuri de formare profesională pentru următoarele meserii: bucătar, casier, confecționer-asamblor articole din textile, manager resurse umane, agent de securitate, ospătar , inspector în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă și sudor. Perioada preconizată pentru începerea acestor 8 cursuri de formare profesională este cuprinsă între 24 – 29 octombrie 2018. Studiile necesare în vederea participării la unul din cursurile de formare profesională sunt: studii superioare pe cursul de manager de proiect, liceu cu profil tehnic (diploma de bacalaureat) pentru cursul de inspector in domeniul securitatii si sanatatii in munca, învațamânt gimnazial pentru cursul de bucătar și studii minime obligatorii pentru restul cursurilor.
Aceste cursuri sunt organizate, în mod gratuit, pentru persoanele în căutarea unui loc de muncă, înregistrate la Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă Braşov (şomeri indemnizaţi şi neindemnizaţi) iar durata cursului variaza intre 2 si 6 luni conform specificului meseriei.
Documentele necesare inscrierii la un program de formare profesionala sunt următoarele:
actul de identitate, în original şi copie;
certificat de naştere, în original şi copie;
actele de studii eliberate în condiţiile legii, în original şi copie;
actul medical din care să rezulte starea sănătăţii persoanei şi faptul că aceasta este aptă din punct de vedere medical pentru exercitarea meseriei în care doreşte să se califice
cerere de înscriere la programul de formare profesională şi angajament ;
recomandare din partea biroului de informare şi consiliere privind cariera sau a serviciului de mediere, din cadrul agenţiei.
Informaţii suplimentare despre aceste programe de formare profesională se pot obţine la sediul instituţiei din Brasov, Str. Lungă, Nr.1A, cam.8 sau la tel. 0268/416.879, int.