Meteorologii au făcut o estimare a valorilor termice și a regimului pluviometric pentru următoarele două săptămâni. Conform acestora, vremea se va răci semnificativ începând chiar de astăzi, 24 ianuarie. Temperaturile maxime se vor situa în jurul valorii de 3-4 grade în majoritatea regiunilor țării. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) anunță pe site-ul www.meteoromania.ro, că probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor – sub formă de ploaie, lapoviţă şi ninsoare – va fi ridicată pe tot parcursul intervalului 23 ianuarie – 5 februarie, în cea mai mare parte din ţară.
Conform estimărilor, în zona noastră, Transilvania, la începutul intervalului încă se vor înregistra valori termice peste cele climatologic specifice (în medie 5…10 grade ziua și -5…0 grade noaptea), dar din 25 ianuarie vremea va fi în răcire semnificativă, astfel că se va apropia de normalul acestei perioade din an, în special în privința temperaturile diurne, ce se vor situa între -2 și 3 grade; mediat regional, minimele nopțillor vor fi de -7…-4 grade, posibil local mai scăzute după data de 29 ianuarie. Regimul pluviometric va fi deficitar în primele zile când doar izolat și trecător vor fi precipitații slabe, dar din data de 28 ianuarie probabilitatea pentru ninsori va crește.
La munte, vremea va fi în răcire semnficativă, astfel că valorile de temperatură, deși cu unele oscilații, vor deveni apropiate de cele specifice acestei perioade din an, cu maxime diurne de -5…0 grade și minime nocturne de -9…-5 grade; valori mai coborâte se vor înregistra la altitudini mari, unde vremea va fi temporar geoasă. O ușoară creștere a temperaturilor diurne este estimată după data de 2 februarie. În primele zile, pe spații mici și trecător va fulgui, însă din data de 28 ianuarie va ninge temporar în toate masivele, probabilitatea pentru precipitații menținându-se ridicată până spre finalul celor două săptămâni.
Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.
Acasă Știri Făgăraș TV Vom vedea, în sfârșit, zăpada? Meteorologii au emis estimări pentru două săptămâni!