Violenţa în familie este la ordinea zilei în Făgăraş. Aproape zilnic, poliţiştii sunt alertaţi de fapte de violenţă domenstică. Spre exemplu, ieri oamenii legii au emis ordin de protecție provizoriu față de un bărbat, în vârstă de 39 ani, din mun. Făgăraș, jud. Brașov. Cu ocazia cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că, la data de 02 octombrie a.c., în jurul orei 21.00, bărbatul ar fi agresat-o fizic pe concubina sa, în vârstă de 19 ani, în timp ce se aflau la locuința comună din mun. Făgăraș. În conformitate cu prevederile legale și având în vedere faptul că, în urma completării formularului de evaluare a riscului, s-a constatat faptul că există risc iminent, polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile față de bărbatul în cauză. “În cauză, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “violența în familie”, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.