Primarul Făgărașului, Gheorghe Sucaciu îi cheamă pe făgărășeni la o nouă dezbatere pe tema sensurilor unice din Făgăraș. Se pare că, modificările de pe anumite străzi privind sensurile de circulație au stârnit nemulțumiri în cazul unor făgărășeni. Așadar Gheorghe Sucaciu a decis ca să aibă loc o a treia dezbatere publică și îi încurajează pe toți făgărășenii, să participe pentru a nu mai fi nemulțumiri și astfel să se poată demara trasarea parcărilor.
Așadar dacă vă pasă și doriți să vă implicați în elaborarea planului de sistematizare a circulației din oras, regulamentul tranzitării autovehiculelor de transport persoane, regulamentul de funcționare a transportului public în regim de taxi precum și regulamentul privind accesul mașinilor de aprovizionare, nu ratați dezbaterea publică. Ea va avea loc miercuri la ora 18.00 în Sala Mică a Casei Municipale de Cultură.