Primăria Victoria marchează Ora pământului, din data de 23 martie 2024, prin întreruperea iluminatului public timp de o oră în intervalul 20.30- 21.30. Înștiințarea locuitorilor orașului a fost făcută printr-un anunț publicat pe pagina de Facebook a orașului Victoria.
Ora Pământului este un eveniment internațional, organizat în ultima sâmbătă a lunii martie a fiecărui an, care are ca scop sensibilizarea utilizatorilor de energie electrică față de problema dioxidului de carbon emis în atmosferă la producerea energiei electrice. Ora Pământului constă în stingerea luminii și oprirea aparatelor electrocasnice neesențiale timp de o oră, în mod voluntar, atât de către consumatorii individuali cât și de către instituții și unități economice.