Veste bună pentru locuitorii comunei Comăna, mai ales pentru cei care trebuie să ocolească zeci de kilometri pentru a ajunge la școala sau la serviciu. Șantierul la podul ce face legătura între Crihalma și Comăna de Jos va fi deschis în cel mult două săptămâni. Reprezentanții comunei Comăna au fost astăzi din nou la Compania Naționala de Investiţii pentru a vedea care este stadiul atribuirii contractului de execuție a investiției. Ei au primit cea mai bună veste, și anume, contractul de execuție va fi semnat mâine de către cele doua părți. Perioada de executarea a lucrărilor la pod este de 12 luni iar valoarea acestora este de aproximativ 19 milioane de lei cu TVA. Amintim că în luna martie, podul dintre Crihalma și Comăna de Jos a fost avariat de viitură, iar în iulie a fost luat de apele Oltului
VREMEA ÎN FĂGĂRAȘ
Fagaras
cer senin
18.2
°
C
18.2
°
18.2
°
68%
1.7kmh
0%
Dum
29
°
lun
27
°
mar
27
°
mie
27
°
joi
29
°