
Revista de cultură şi opinie a fiilor comunei Comăna-„Vatra Comănarilor“, a văzut lumina tiparului și de această dată, cu ocazia sărbătorilor. Revista apare de două ori pe an, cu ocazia sărbătorilor de Paște și de Crăciun. La 20 decembrie 2002, învățătorul Constantin Gubernat (d.10 iunie 2021), într-o întâlnire cu Alexandru (Sandu) Boieriu, fiu al satului Comăna de Jos, a venit cu ideea acestei gazete.,,Sandule, vrem să facem o gazetă a comănarilor, eşti de acord, vrei să ne sprijini?”, a fost întrebarea adresată de învățător. Răspunsul afirmativ a venit imediat, și așa s-a născut publicaţia ,,Vatra Comănarilor”, un ziar dedicat locuitorilor comunei Comăna.
De atunci, miile de exemplare au ajuns în casele oamenilor din Comăna dar şi din întreg judeţul Braşov. Exemplare din publicație au ajuns în alte ţări, precum America, Italia, Canada, Germania şi Spania.
În numărul din luna decembrie 2025, cititorii pot afla mai multe despre situația în care se află comuna Comăna în prezent, într-un interviu cu primarul Mihai Dragomir. Vor primi informații despre prima atestare a obiceiului ”Turca”, vor afla informații despre ”sănătatea creierului la vârsta a treia..”, de la un fiu al satului Comâna, col(r) dr. Felician Boieriu, vor citi despre ”Nașterea Domnului:lumină și credință în casele noastre”.











