
Așa cum ne-a obișnuit, de fiecare sărbătoare majoră, Vatra Comănarilor a ieșit de sub tipar. Ediția cu numărul 41, din al 22-lea an de la prima apariție, a ziarului comunității din Țara Cohalmului, a apărut cu informații noi despre Comăna. Interviu cu Mihai Dragomir, noul primar al comunei, date despre populația comunei din anii 1869, 1900, 1910, articole din presa vremii despre Comăna, de asemenea un articol interesant este al doctorului primar neurolog și psihiatru, col (r) dr. Felician Boieriu, un fiu al satului Comăna de Jos, dar și cel despre echipa de fotbal Oltul Comăna. Un ziar de informare a comănarilor de acasă dar și pentru cei plecați în țară sau peste hotare. Și această ediție a ieșit cu ajutorul responsabilului de ediție Alexandru Boieriu și a colaboratorilor dr. Felician Boieriu, dr. Constantin Băjenaru și prof. Liliana Comaniciu.