Inițiativa cetățenească „Fără Penali în funcții publice” s-a încheiat cu un mare succes: s-au strâns mult peste un milion de semnături, iar în Parlament au fost depuse la timp peste 800000 de semnături validate și cu distribuția necesară pe județe. În ciuda faptului că diverse primării din țară au întârziat sau chiar au sabotat procesul de validare a semnăturilor, inițiativa cetățenească nu a putut fi zădărnicită. Echipa USR Făgăraș a strâns peste 5500 de semnături, dintre care 5000 doar din Țara Făgărașului. În total, 6000 de cetățeni din zonă (dintre care 3500 de făgărășeni și 750 de victorieni) au semnat pentru #FărăPenali, peste 90% dintre semnături fiind validate.
De la 1 octombrie a început și în Țara Făgărașului campania #OameniNoi, prin care se susține o inițiativă legislativă ce va facilita accesul oamenilor noi în politică. Această inițiativă este lansată de 27 de organizații civice și de 4 partide politice (USR, MRÎ, POL, PACT). Cortul din centrul Făgărașului va rămâne acolo încă trei luni și își va schimba în curând înfățișarea, aceasta fiind adaptată noii campanii.
Făgărășenii sunt așteptați la cortul USR să semneze și chiar să aducă liste cu semnături strânse printre cunoscuți!