Unde își petrec politicienii sărbătorile !

1
23
http://webmobile.xdev.ro/fagarastv/player.html

Cei mai mulţi dintre liderii partidelor au decis să-şi petreacă sărbătorile de sfârşit de an în ţară, alături de familii. Vezi aici unde îşi petrec politicienii sărbătorile:

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, îşi doreşte ca noul an să-i aducă un pic de linişte, sănătate şi pace în familie. Mircea Geoană a precizat că ziua de Crăciun o va petrece cu părinţii, cu familia

Senatorul liberal Mircea Diaconu va petrece sărbătorile în familie, alături de copii şi nepoţi şi va cânta, împreună cu aceştia, colinde. Diaconu a arătat că este păcat că, prea des, se confundă sărbătorile cu chefurile, el fiind de părere că, de sărbători, colinda trebuie cântată personal, ca ofrandă adusă Celui de Sus, şi nu ascultând un CD sau mergând la un concert.

Vicepreşedintele PNL Norica Nicolai îşi petrece Crăciunul acasă, ca întotdeauna, împreună cu familia, de Revelion alegând să meargă la munte, la o cabană din Slănic Prahova, alături de soţ, frate şi câţiva prieteni. Liderul PNL a menţionat că, pentru ea şi pentru familia sa, sărbătorile de iarnă reprezintă, cel puţin în ultimii 10 ani „un prilej de a fi împreună”. Norica Nicolai se implică şi la decorarea casei, mărturisind că împodobeşte bradul împreună cu fiica sa, Delia, care petrece vacanţa alături de familie. Pe de altă parte, Nicolai a spus că îi plac foarte mult tradiţiile româneşti, menţionând că îi face plăcere în mod deosebit să primească colindători, să audă colindele şi urările copiilor din sat. În privinţa Revelionului, Norica Nicolai a declarat că pentru acest an a programat o petrecere la o cabană din Slănic Prahova

Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, a declarat că îşi doreşte să primească de Crăciun un costum de schi, deoarece are două pârtii de inaugurat, iar la ultima inaugurare a fost îmbrăcată „necorespunzător” şi a „îngheţat de frig”. Ea a precizat, pentru MEDIAFAX, că de la Crăciun până după Anul Nou se va afla pe Valea Prahovei.

Liderul PNL Crin Antonescu şi-a declarat preferinţa pentru sărbătorirea tradiţională a Crăciunului, în familie, el fiind, de asemenea, partizanul revelioanelor mai intime, desfăşurate într-un cadru mai restrâns. Familia Antonescu va petrece Crăciunul la Ploieşti, iar Revelionul acasă, în Bucureşti. Politicianul liberal spune că anul 2010 a fost un an în care a desfăşurat o activitate publică intensă şi priveşte sărbătorile care urmează ca pe o şansă de a se întoarce la lucrurile din afara politicii şi, mai ales, la cele care îl definesc ca persoană. Soţia preşedintelui PNL Crin Antonescu, Adina Vălean, a declarat, pentru MEDIAFAX, că sărbătorile de iarnă sunt un bun prilej de a petrece timpul în familie, alături de Irina, de părinţi şi de rude, o vacanţă mult aşteptată şi o ocazie de bucurie atât din perspectiva religioasă a Crăciunului, cât şi pentru sărbătorirea sosirii unui An Nou îmbelşugat. Europarlamentarul liberal a menţionat că, pentru familia Antonescu, sărbătorile de iarnă reprezintă un prilej de a participa la slujbele religioase de Crăciun, dar şi pentru a petrece câteva zile bune împreună, în întâmpinarea noului an. Totodată, Adina Vălean a subliniat că ziua Crăciunului o va petrece, alături de Crin Antonescu şi fetiţa acestuia, Irina, la casa părinţilor săi de la Ploieşti, iar Anul Nou îl va întâmpina acasă, în apartamentul din Bucureşti. Ea a mărturisit, că, de Crăciun, în familia sa se gătesc întotdeauna mâncăruri româneşti, pe care le prepară în mare parte mama sa.  Europarlamentarul PNL a spus, în privinţa pregătiri casei pentru sărbătorile de iarnă, că ea se ocupă de curăţenie, iar Crin Antonescu şi, fiica sa Irina, de împodobitul bradului. În ceea ce priveşte muzica de sărbători, Adina Vălean a spus că familia sa nu prea ascultă muzică de sezon, ci mai dragă preferă discuţiile, glumele sau colindele cântate în familie. Întrebată dacă Irina vizionează desene animate sau filme de Crăciun, Adina Vălean a menţionat că fiica preşedintelui PNL nu prea se mai uită la desene animate, ci la filme, fiind un fan al seriilor Dădaca McPhee sau Harry Potter. În ceea ce îi priveşte pe adulţii din familia Antonescu, Vălean a precizat că şi ea şi Crin Antonescu au foarte multe filme preferate, nu neapărat cu tematică de Crăciun, menţionând că întotdeauna este binevenit un film cu Woody Allen.

Victor şi Daciana Ponta vor petrece Crăciunul la Cornu, liderul PSD dorindu-şi să ningă şi să mănânce preparate pregătite de soţia sa. Victor şi Daciana Ponta vor să petreacă sărbătorile în familie şi să profite de zilele libere pentru a uita de politică şi a fi alături de cei doi copii, Andrei şi Irina. Preşedintele PSD şi soţia sa, europarlamentar social-democrat, vor fi acasă la părinţii Dacianei, la Cornu, Victor dorind ca de Crăciun să ningă şi să facă, împreună cu cei doi copii, un om de zăpadă în curte. Ca orice fată, Irina îşi doreşte multe păpuşi, iar Andrei i-a cerut moşului dispozitive electronice. Şi Daciana Ponta va profita de zilele libere pentru a găti, pasiune pentru care viaţa de parlamentar la Bruxelles şi Strasbourg nu îi lasă foarte mult timp.

Parlamentari ai PDL vor petrece sărbătorile în familie, cei mai mulţi aşteptând de la Moş Crăciun linişte şi sănătate, Raluca Turcan spune că fiul său, Eric, este cel mai încântat de sărbători, iar Roberta Anastase speră că va merge de Crăciun cu logodnicul la părinţii ei. Vicepreşedintele PDL Raluca Turcan crede că fiul ei, Eric, de trei ani, este cel mai încântat de apropierea Crăciunului şi de venirea lui Moş Crăciun. Colega sa de partid, preşedintele Organizaţiei de femei a PDL, Sulfina Barbu, va merge la ţară, în Floreşti, judeţul Prahova, şi va sărbători Crăciunul cu familia. „Vom fi acolo cu câţiva prieteni, chiar am nevoie de linişte, de spiritul Crăciunului, de sărbători în familie”, a spus Sulfina Babu, care vrea să vadă multe filme şi să asculte colinde. Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, va petrece Crăciunul „la mama şi la tata”, pe Valea Doftanei, împreună cu logodnicul ei. „Aştept să se termine bugetul până vine Moş Crăciun”, a adăugat Anastase.

sursa : Mediafax.ro

1 COMENTARIU

  1. A si uitat Valeanca de cei 2 copii naturali pe care i-a ABANDONAT?!! Ce mama nemernica si denaturata care nici macar nu se gandeste sa-i includa si pe copiii ei naturali in planurile de sarbatori. Si proasta asta, CIUMA NU MUMA(!!!) ADINA VALEAN crede ca ne pacaleste cat de „buna muma” e pentru Irina?!! HAI SICTIR, TU CIUMO VALEAN!!

LĂSAȚI UN MESAJ