Un sibian și-a pierdut viața pe Viștea Mare. Fiul său a fost salvat.
Operațiune spectaculoasă a salvatorilor, pentru recuperarea unui tânăr de 15 ani, accidentat în Munții Făgăraș. Potrivit jandarmilor montani, duminică, tânărul se afla împreună cu tatăl său pe un traseu de pe Vârful Viștea Mare. Din pricina traseului, considerat extrem de periculos, cei doi s-au dezechilibrat și au căzut în prăpastie. Din nefericire, bărbatul, în vârstă de 42 de ani, și-a pierdut viața după ce trupul său s-a prăbușit în gol, câteva zeci de metri.
Tânărul, însă, a fost salvat miraculos. Șansa a făcut ca un grup de turiști să îi vadă pe cei doi, pe traseu. Imediat după momentul accidentului, aceștia au reușit să alerteze salvatorii, la 112.
După o operațiune dificilă, băiatul a fost recuperat de salvatorii SMURD, care au coborât din elicopter, pe un troliu, până la victimă. Aceasta a fost transportată apoi pe stadionul orașului Victoria iar ambulanța a transferat-o la spital.
Jandarmii din Brașov, împreună cu jandarmii montani de la Sâmbăta de Sus, vor urca din nou pe Viștea Mare, luni, pentru recuperarea cadavrului bărbatului.
În acest an au decedat trei turiști în Munții Făgărașului, primul caz înregistrat a fost în luna iulie, ultimele două în această săptămână.