În curtea din spatele unității militare din Tudor Vladimirescu, de lână Penny, se va construi în sistem modular un incubator de afaceri, proiect finanțat cu fonduri nerambursabile. După finalizarea contractului, a fost finalizată licitație de proiectare plus execuție, a fost desemnat câștigătorul, iar vineri, în ședința de Consiliul Local, primarul a venit cu proiectul final, pentru ca să fie obținută aprobarea indicatorilor economico-financiari pentru a se putea da ordinul de începere și execuția lucrărilor.
Acest proiect reprezintă un început, deoarece, conform declarației primarului Gheorghe Sucaciu, în acea zonă se va realiza și un centru civic unde vor fi la un loc toate instituțiile de care au nevoie cetățenii.
Clădirea va fi compartimentată cu spaţii funcţionale extinse pe circa 600 mp, care vor deservi cel puţin 16 societăţi comerciale nou înfiinţate. Vor fi amenajate trei birouri pentru incubare, pre-incubare şi co-working cu 40 de posturi de lucru. Se va compartimenta un birou administrativ ce va fi folosit de echipa de administrare pentru activităţile curente şi pentru discuţiile cu firmele incubate sau vizitatori. La finalul implementării proiectului, firmele vor mai avea la dispoziţie un spaţiu dedicat pentru arhivă, grupuri sanitare, două săli pentru teleconferinţe şi un spaţiu tehnic. Sala de mese din incinta clădirii va fi folosită de rezidenţi pentru luat masa şi pentru a depozita alimente. Alte două săli de conferinţe vor fi folosite pentru organizarea de întâlniri şi evenimente, de prezentări ale firmelor, pentru organizarea de reuniuni de lucru restrânse între antreprenori şi mentori, organizare şedinţe, cursuri, întâlniri cu investitorii.
În perioada de pre şi post-incubare se vor acorda diferite servicii firmelor beneficiare. În aceste etape vor fi disponibile celor incubaţi servicii administrative (recepţie, secretariat, securitate, comunicare, curăţenie, bufet etc), servicii profesionale de contabilitate, servicii profesionale juridice şi legale, servicii de marketing şi mentorat, consiliere managerială şi planificarea afacerii, training pentru dezvoltarea competenţelor, studii de piaţă, consultanţă export, asistenţă IT şi e-business etc.
Valoarea totală a proiectului, finanțat prin POR 2014-2020, este de 5.181.535 lei, din care 2.793.871 lei este valoarea finanţării nerambursabile alocate (aproximativ: 601.608 euro). Contribuţia Primăriei Făgăraş va fi de 2.068.296 lei (42,54% din valoarea eligibilă). De asemenea, tot din bugetul local vor fi acoperite şi cheltuielile neeligibile, în cuantum de 319.339 lei.
Acasă Economic-Social Un prim pas pentru mutarea instituțiilor statului în zona Tudor Vladimirescu a...