Un nou focar de pestă porcină africană a fost confirmat la Braşov, după ce săptămâna trecută a fost închis cel de la Homorod. Informaţia a fost confirmată de către şeful Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA), Dorin Enache.
Este vorba despre un focar descoperit în pădure, nu în zona locuită de populaţie. Mai precis, este vorba despre zona Rupea – Roadeş – Buneşti.
„În urma vânătorii, două exemplare de mistreţ au fost depistate pozitiv la laboratorul din cadrul DSVSA Braşov. Probele de referinţă au fost duse pentru confirmare la laboratorul IDSA Bucureşti. Rezultatele au fost pozitive, motiv pentru care s-au convocat astăzi membrii Centrului Local de Combatere a Bolilor, toţi factorii implicaţi în prevenirea şi combaterea bolilor”, a declarat Dorin Enache.
El a precizat că a evaluat situaţia la faţa locului sâmbătă, pentru că vineri după
amiază au venit primele rezultate de laborator. Carcasele mistreţilor obţinute în urma vânătorii erau ţinute pentru aflarea rezultatelor de laborator şi au fost neutralizate pe plan local, sub control sanitar-veterinar.
Reprezentanţii DSVSA Braşov au solicitat dezinfectarea căilor rutiere din Roadeş şi Buneşti, substanţa (Virkon) folosită fiind furnizată de către Direcţie, aceast fiind cea mai eficientă în astfel de situaţii. „În altă ordine de idei, s-au intensificat controalele în trafic în judeţe şi în special în zona Rupea, de către reprezentanţii IPJ Braşov împreună cu medici veterinari din cadru DSVSA Braşov”, a mai menţionat Enache, care speră ca lucrurile să fie ţinute sub control.