Un bloc de groază

2
87
http://webmobile.xdev.ro/fagarastv/player.html

bloc-8coltUn adevărat focar de infecţie, dar şi o sursă bună de venit pentru hoţii de fier vechi! Asta a devenit Blocul 8 din cartierul Negoiu după ce proprietarul clădirii şi-a lăsat construcţia la mâna tuturor celor care au de câştigat ceva de aici. În doar câteva luni, blocul a fost devastat, iar acum arată ca o clădire ruptă parcă din filmele horror.

bloc-8-intrareSursă de fier vechi şi lemne de foc
În blocul 8 din cartierul Negoiu nu intră doar cine nu vrea. Asta pentru că nici un lacăt nu stă în calea făgărăşenilor care vor să-i calce pragul. S-ar părea că nu e o ofertă prea tentantă. Dar vă înşelaţi: o clădire părăsită îi ademeneşte repede pe oamenii care trăiesc de pe o zi pe alta.
bloc-8carucior Astfel, în doar câteva luni de când foştii locatari au fost mutaţi, blocul a fost devastat. Hoţii de fier vechi au furat tot ce s-a putut fura, iar săracii Făgăraşului s-au bucurat şi ei de câte o bucată de lemn pentru încălzirea locuinţei pe timp de iarnă. Zilnic, aceşti oameni contribuie la demolarea clădirii. „Am venit să iau nişte lemne pentru foc. Văd că e un bloc părăsit şi am intrat şi eu să văd ce e pe aici. Am găsit şi nişte fier vechi pe care o să-l duc în Combinat. Ce să facem, suntem săraci şi ne descurcăm şi noi cum putem“, ne-a spus un om al străzii ce tocmai ieşise din blocul dezafectat cu căruciorul plin de materiale.

Mai mult, de curând, spun făgărăşenii care locuiesc în zonă, hoţii au început să fure cărămida. În fiecare zi, staţionează în faţa clădirii maşini sau căruţe care sunt încărcate cu cărămidă.

bloc-8-parteFocar de infecţie şi adăpost pentru boschetari
Revoltaţi de această situaţie sunt făgărăşenii care locuiesc în blocurile vecine. Ei vor ca proprietarul clădirii să ia măsurile necesare pentru ca zona să fie curăţată. „Arată foarte urât. Chiar mă uitam acum la el. E un dezastru aici, strică imaginea Făgăraşului“, „Ar trebui ca proprietarul blocului să ia măsuri şi să cureţe zona. Acum este frig, dar când se va încălzi, o să fie mai rău. Miroase îngrozitor de pe acum în acest bloc. E ca un WC public. Vin fel de fel de oameni ai străzii şi se adăpostesc aici“, „După câte am înţeles, blocul va fi reparat. Cineva spunea că se face parc pentru copii, altcineva mi-a spus că se va repara şi vor fi făcute apartamente“, „Nu se interesează nimeni de acest bloc. La început, au curăţat puţin prin el, dar acum l-au lăsat în voia sorţii. E prăpăd, vin oameni cu căruţele şi încarcă fier, lemn şi chiar cărămidă. Am văzut că au început să fure cărămida“, ne-au spus făgărăşenii care locuiesc în vecinătatea blocului 8.

bloc-8parte-opBlocul 8 a aparţinut până în anul 2008 Primăriei Făgăraş. Atunci, printr-o Hotărâre a Consiliului Local, blocul a fost vândut unei societăţi din Braşov. Cele câteva familii care locuiau aici au fost mutate în vara anului trecut în locuinţe sociale din cartierul Combinat. De atunci, blocul, deşi cu proprietar cu acte în regulă, pare un loc fără stăpân. Şi o invitaţie pentru cei în căutare de WC, adăpost, fier, lemn şi mai nou, cărămidă.

Ferească Dumnezeu, dar punem şi noi o întrebare: dacă un zid se dărâmă şi omoară nişte hoţi de cărămidă, proprietarul clădirii nu are nicio vină? Sau, ca la noi, doar mortu-i vinovat! Cum spuneam, ferească Dumnezeu !
(Mihaela BĂRGĂOANU)

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ