La data de 05 noiembrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat de 25 ani, din comuna Șinca, județul Brașov. Acesta, la data de 04 noiembrie a.c., în jurul orei 16.30, ar fi sustras un autoturism marca Volkswagen Golf, din parcarea unui centru comercial situat pe Șoseaua Cristianului, din municipiul Brașov. În urma activităților de verificare întreprinse, polițiștii au probat activitatea infracțională a bărbatului și au identificat vehiculul în posesia acestuia. Autoturismul a fost restituit proprietarului. Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și a fost introdus în arestul I.P.J. Brașov. El este cercetat în continuare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, în cadrul unui dosar penal instrumentat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.