Joia Mare, care se mai numește Joia Neagră sau Joia Patimilor, e o zi importantă, cea a Deniei Mari. Potrivit credinţei creştin-ortodoxe, acum ni se aminteşte cum Mântuitorul le-a spălat picioarele ucenicilor, fiind îndemnaţi la smerenie. Tot în Joia Mare se vopsesc ouăle în roşu, urmând ca în Sâmbăta Mare să se coacă pasca şi cozonacul.
Vinerea Mare, numită şi Vinerea Paştelui, Vinerea Seacă sau Vinerea Patimilor, este o zi de mare doliu pentru întreaga creştinătate, deoarece în această zi a fost răstignit şi a murit pe cruce Domnul Iisus Hristos, spre mântuirea întregii omeniri.Prin slujbele ținute, biserica ne aduce aminte de patimile Mântuitorului, ce a fost scuipat, batjocorit și răstignit între doi tâlhari,motiv pentru care această zi neagră este cunoscută și ca Vinerea Patimilor.Vinerea Mare se mai numeşte şi Vinerea Seacă, pentru că femeile în vârstă de la sat ţineau post negru, iar seara, la Denia Prohodului Domnului, luau anafură de la biserică.
Sâmbăta Mare, ultima zi din Săptămâna Patimilor, este ziua în care prăznuim îngroparea Mântuitorului și coborârea sufletului lui în iad. În după-amiaza zilei, înainte de Marea Înviere, se cântă Liturghia Sfântului Vasile unită cu vecernia.
Redacția Televiziunii Făgăraș urează tuturor credincioșilor sărbători liniștite și nu uitați stați acasă pentru ca mai apoi, la finalul perioadei în care ne aflăm, să ne putem revedea sănătoși.