
Turul României, ajuns la ediţia cu numărul 56, revine după un an de pauză pe drumurile judeţului Braşov, în cadrul etapei a treia, programată vineri, 16 august, pe traseul Sibiu – Agnita – Cârța – Sâmbăta de Sus – Poiana Mărului – Cristian.
În vederea stabilirii tuturor detaliilor organizatorice, oficiali ai Federaţiei Române de Ciclism au fost primiţi astăzi, 24 iulie 2024, la sediul Consiliului Judeţean Braşov, de preşedintele Constantin Todorică Şerban.
Discuţiile s-au axat pe obţinerea avizului din partea autorităţii publice în ceea ce priveşte utilizarea drumurilor judeţene incluse pe traseu. În ziua competiţiei, pe aceste drumuri vor fi impuse restricţii de circulaţie în zona ocupată de caravana ciclistă în deplasare, până la trecerea acesteia.
Pe teritoriul judeţului Brașov, cicliştii vor parcurge tronsoanele rutiere care alcătuiesc „Drumul de sub munte” – modernizat cu fonduri europene de CJ Braşov, precum şi două drumuri judeţene din Ţara Bârsei.
Plutonul, având până în prezent în componenţă 25 de echipe din 14 ţări, va trece prin localităţile de la poalele Munţilor Făgăraş – Ucea de Jos, Victoria, Viştea de Sus, Drăguş, Sâmbăta de Sus, Lisa, Gura Văii, Recea, Sebeş, Mărgineni, Bucium, Şercăiţa şi Şinca Veche, va ajunge la Şinca Nouă, Poiana Mărului, Zărneşti şi Vulcan, linia de sosire fiind trasată în centrul comunei Cristian, pe Strada Morii.
Turul Ciclist al României este format în acest an din 5 etape, însumând un traseu de peste 750 km, menit să evidențieze importante zone și obiective turistice din România