A început școala și nu trebuie să uitați sau să neglijați responsabilitățile privind siguranța copiilor. În mod destul de frecvent, copiii devin victime ale accidentelor de circulație din cauza unor greșeli minore, care la prima vedere par neînsemnate: traversarea drumului prin fața sau spatele autovehiculelor oprite/staționate în curbe sau în zone lipsite de vizibilitate, neasigurarea înainte de a păși pe carosabil, deplasarea neregulamentară pe drumurile fără trotuar sau poteci laterale.
Pentru formarea unui comportament preventiv menit să-i ferească pe copiii dumneavoastră de riscul implicării în accidente de circulație e necesar să le explicați frecvent regulile de circulație și să le amintiți că acestea trebuie permanent respectate. Părinții sunt sfătuiți de polițiști să le explice copiilor că strada și parcările nu sunt spații de joacă· și să le amintească să se asigure temeinic înainte de traversarea drumului public pe trecerea de pietoni iar atunci când condițiile meteo-rutiere sunt nefavorabile (gheață, zăpadă, polei, ploaie) să nu-i surprindă pe conducătorii auto prin traversări riscante.