Trei zile de festival la Rupea, după 15 ani

0
353
http://webmobile.xdev.ro/fagarastv/player.html

După 15 ani de absență Festivalul Cetății Rupea se va relua pe aceleași coordonate ca în urmă cu un deceniu și jumătate.
În perioada 23-25 iunie 2023, iubitorii de artă, tradiții, folcor și gastronomie sunt invitați la Festivalul Cetății Rupea- 2023. Proiectul are ca scop principal promovarea Cetății Rupea, colaborarea cu ansamblurile folclorice din jurul orașului Rupea care au cetăți sau biserici fortificate, și nu numai. Evenimentul promovează portul traditional local și obiceiurile tradiționale locale ale tuturor etniilor, prin organizarea unor activități specific prezentării acestora, parada ansamblurilor invitate și un spectacol pe scena amenajată în centrul orașului Rupea, adresat publicului prezent la eveniment cât și turiștilor. De asemenea se urmărește dezvoltarea relațiilor de parteneriat și înfrățire între Orașul Rupea și localitățile înfrățite din Moldova, Ungaria, Belgia, Spania și România, prin organizarea acestui eveniment cultural, artistic, menit să promoveze tradițiile și obiceiurile tradiționale locale. Cele trei zile de festival vor aduce pe scena amenajată în centrul orașului, trei seri de spectacole de muzică electronică, pop-rock și folclor.
În prima seară, vineri 23 iunie, vor urca pe scenă trupele Second Chance și ICAr. Seara va fi completată cu un program de muzică electronică. Sâmbătă, 24 iunie, este seara pop-rock: Burzenland Party Band, Prolog, Mircea Baniciu și Compact, vor urca pe scenă pentru a încânta publicul prezent la Festival. Duminică, 25 iunie, toată ziua este dedicată folclorului. În jurul orei 12.30, ziua de festival va începe cu parada ansamblurilor folclorice. După admirarea costumelor populare specifice, cei prezenți sunt invitați la scena din centrul orașului pentru spectacolul folcloric.Vor urca pe scenă: Fanfara Țărănească Rupea, Ansamblul folcloric Rujița al Asociației Ramidava XXI, Ansamblul Junii Cetății Rupea, Ansamblul Ceata Făgărașului, Ansamblul Poienița din Brașov, Ansamblul Folcloric al Asociației Țara Cântecelor Mele din Daneș (Mureș), Ansamblul Folcloric Românașul din Albești (Mureș), Ansamblul Comunei Ștefan Vodă (Moldova), Ansambluri de dansuri maghiare Oltovany, Grupul de dansuri populare din Comuna Racoș, Forgorozsa din Cristuru Secuiesc, alături de soliști și formații: Iulia Dărăbanț, Chiorean Roxana, Diana Gribincea, Bogdan Georgescu cu Formația, Mădălina Grama cu Formația Mihai Barbu, Dan Dărăbanț, Ansamblul Casei de Cultură Bistrița Năsăud – Cununa de pe Someș.
Bugetarea festivalului este asigurată de bugetul propriu al Orașului Rupea și cofinanțat de Consiliul Județean prin “Programul judeţean pentru finanţarea nerambursabilă din bugetul propriu al judeţului Braşov a proiectelor culturale pe anul 2023”.
VIDEO

LĂSAȚI UN MESAJ