The Times:Minerii chilieni salvaţi din subteran, „echipa anului”

0
48
http://webmobile.xdev.ro/fagarastv/player.html

Cei 33 de mineri chilieni salvaţi după ce au petrecut 69 de zile blocaţi în subteran, la o adâncime de peste 600 de metri, au fost desemnaţi marţi drept „echipa anului” de cotidianul britanic The Times.

„Anul a fost marcat de inundaţii, cutremure, nori de cenuşă şi austeritate, dar a compensat cu o poveste dramatică de curaj uman şi pionierat care a depăşit graniţele naţionale şi a dat întregii lumi ocazia de a se bucura”, scrie The Times.

„Ne vom aminti 2010 drept anul incredibilei salvări a celor 33 de mineri chilieni care au fost îngropaţi la o adâncime de jumătate de milă, sub deşertul Atacama (…) şi au supravieţuit cea mai lungă perioadă în subteran”, adaugă ziarul.

„Este vorba despre oameni obişnuiţi, prinşi într-o situaţie extraordinară, care s-au dovedit a fi la înălţimea provocării. Hotărârea lor a inspirat milioane de oameni. De aceea, The Times i-a desemnat pe drept «echipa anului»”, afirmă cotidianul britanic.

Cei 33 de mineri au fost blocaţi în subteran în data de 5 august, într-o mină de cupru din nordul ţării. După accident, ei nu au avut nici un contact cu lumea exterioară timp de 17 zile, până la 22 august, când o sondă a echipelor de salvare a revenit la suprafaţă cu un mesaj din partea minerilor. La 13 octombrie, ei au revenit la suprafaţă, cu ajutorul unei capsule construite special şi la capătul unei operaţiuni de salvare spectaculoase, urmărite în întreaga lume.

LĂSAȚI UN MESAJ