Probele scrise la examenul de bacalaureat 2021, sesiunea iunie-iulie, încep la 28 iunie, cu limba și literatura română. Timp de trei zile consecutiv, elevii vor da cele trei probe scrise ale bacalaureatului, la care se adaugă proba de limbă maternă în cazul liceelor cu acest profil. Două dintre cele trei probe scrise sunt cele obligatorii ale profilului, iar a treia probă este la alegerea elevului.
Anul acesta, din cauza pandemiei, probele orale – competențele lingvistice și digitale – nu au loc fizic, ci se echivalează cu mediile din anii de studiu, în perioada 14-25 iunie 2021.
De asemenea, tot din cauza pandemiei și a școlii online, programa pentru bacalaureat 2021 a fost simplificată.
Așadar, elevii care vor susține bacalaureatul în sesiunea iunie-iulie mai au la dispoziție aproape două săptămâni să se pregătească. Pentru aceasta, au la dispoziție testele de antrenament, adică modele de subiecte care să-i ajute să se orienteze pentru examenele propriu-zise. Ele sunt structurate exact după modelul probelor scrise, cu aceeași bibliografie și cu baremul de notare aferent.
Aceste teste de antrenament au fost puse la dispoziția elevilor de Ministerul Educației începând cu semestrul al II-lea al anului școlar în curs și au fost elaborate de Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație (CNPEE).
Proba la limba și literatura română – Proba E. a) – este obligatorie pentru toate profilurile. Subiectele diferă însă în funcție de profilul real sau uman absolvit de elev.
Astfel, o categorie de subiecte este destinată filierei teoretice – profilul real, filierei tehnologice și celei vocaționale – toate profilurile cu excepția profilului pedagogic.
Cealaltă categorie de subiecte este destinată filierei teoretice – profilul umanist, precum și filierei vocaționale – profilul pedagogic.
La matematică, sunt patru variante de subiecte, în funcție de specializare: matematică-informatică, științe ale naturii, tehnologic și respectiv pedagogic.
Proba este structurată pe trei subiecte mari, pentru fiecare subiect acordându-se câte 30 de puncte.
Istoria este probă obligatorie pentru profilul uman. De asemenea, este probă obligatorie pentru filiera vocaţională – profil artistic, toate specializările; – profil sportiv, toate specializările; – profil pedagogic, specializările: bibliotecar-documentarist, instructor-animator, instructor pentru activităţi extraşcolare, pedagog şcolar, educator-puericultor; – profil teologic, toate specializările.
Proba este structurată în trei subiecte mari, de câte 30 de puncte. La primele două subiecte sunt mai multe cerințe, pe baza unor fragmente de text, în timp ce la subiectul al treilea elevii au de elaborat un eseu pe o temă dată.
În funcție de profilul și specializarea liceului, pentru proba a treia elevii pot alege:
– pentru real: fizică (două variante de subiecte, pentru profil teoretic, respectiv tehnologic), informatică (două variante de limbaj), chimie (două variante: organică și anorganică), biologie (două variante: vegetală și animală sau anatomie și genetică umană)
– pentru uman: sociologie, geografie, economie, filosofie, psihologie, logică
Structura și punctajul subiectelor de la această probă la alegere diferă, în funcție de materia aleasă.
Timpul de lucru pentru fiecare probă scrisă la bac 2021 este de trei ore, iar condiția de promovare la bacalaureat este ca la fiecare dintre probele scrise să fie obținută cel puțin nota 5.00, iar media generală a examenului să fie cel puțin 6.00.
TESTE DE ANTRENAMENT PUTEȚI DESCARCA DE AICI