Ministrul Educației vrea o aplicare diferențiată a testării elevilor mici și copiilor de grădiniță, față de cei din liceu, potrivit declarațiilor făcute luni seara la Digi24. Ministrul a spus că cei mici ar putea să fie testați acasă, de către părinți, iar cei mari să-și auto-administreze testele.
Propunerea vine după ce ministrul Educației a avut luni o reacție publică legată de instrucțiunea emisă de ministrul Sănătății prin care testele pe bază de salivă sunt aplicate în școli.
Ideea ca testarea cu teste din salivă a copiilor de grădiniță, a elevilor și a profesorilor să se facă acasă nu este nouă. La sfârșitul săptămânii trecute, înaintea emiterii instrucțiunii criticate acum de ministrul Cîmpeanu, președinta Societății Medicilor din Colectivitățile de Copii și Tineri, Daniela Rajka, medic școlar, a adresat o scrisoare deschisă celor doi oficiali, de la Educație și Sănătate, recomandând ca testarea cu teste din salivă a copiilor de grădiniță, a elevilor și a profesorilor să se facă acasă, pentru că cei pozitivi ar rămâne izolați, iar la școală s-ar putea continua cursurile.
Scrisoarea menționa că „există și alte țări care au adoptat măsura testării-screening a elevilor la domiciliu, distribuind un număr de teste părinților pentru efectuarea acasă a testării și raportarea rezultatelor către unitatea de învățământ”. Documentul enumeră dezavantajele testării la școală, supravegheată de cadrele didactice:
– copiii cu infecție intră în colectivitate și astfel este anulat rolul principal al screening-ului, acela de identificare a infecției înainte de intrarea copiilor în colectivitate, astfel încât colegii să poată continua cursurile cu prezență fizică;
– administrarea testelor necesită existența acordului informat al părintelui;
– clasele necesită dezinfecția riguroasă, în cazul apariției unui caz pozitiv;
– în izolator pot fi prezenți simultan mai mulți elevi cu test pozitiv;
– colegii de clasă ai unui copil depistat pozitiv în clasă vor fi considerați contacți direcți, deoarece au stat împreună fără mască în spațiu închis, și vor trebui să treacă în on-line;
– colectarea testelor folosite, în special a celor pozitive, trebuie să se facă în condiții de siguranță.
sursa:edupedu.ro