
Meteorologii au avertizat că de duminică până miercuri dimineaţă temperaturile vor scădea de la 17-18 grade Celsius la 6-7 grade Celsius în toată ţara, va ploua şi va bate vântul, iar la munte şi izolat în vestul, centrul şi nordul ţării va ninge. În Transilvania, temperaturile vor scădea din 28 octombrie până pe 30 octombrie, ajungând la aproximativ 6 grade în timpul zilei, iar pe 31 octombrie, temperaturile minime din timpul nopţii vor coborî sub pragul limitei de îngheţ. Ulterior vremea se va încălzi treptat, iar până în 8 noiembrie mediile valorilor termice vor deveni apropiate de mediile multianuale ale primei decade din luna noiembrie. Va ploua pe 28 şi 29 octombrie, precum şi în jurul datei de 4 noiembrie. În zona montană şi izolat în vestul, centrul şi nordul ţării, precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va avea intensificări temporare, îndeosebi la munte şi va ploua în toate regiunii.