Meteorologii au publicat estimările pentru următoarele două săptămâni, evoluţia valorilor termice şi a precipitaţiilor în intervalul 31 ianuarie – 13 februarie 2022.
În zona Transilvaniei, în tot intervalul de prognoză, media temperaturilor maxime se va menține apropiată de pragul înghețului, iar a temperaturilor minime va avea variații, în general, între -9 și -4 grade. Aproape zilnic vor fi precipitații în general slabe cantitativ. La munte, în aceeași perioadă de prognoză, valorile de temperatură se vor menține preponderent negative. Media maximelor termice se va afla între -7 și -1 grad, iar a minimelor între -12 și -6 grade. Temporar va ninge în fiecare zi. Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.
Totodată a fost făcută și o caracterizare climatică a lunii februarie. Ultima lună calendaristică de iarnă, februarie, păstrează multe din caracteristicile lunii ianuarie. Deși ne apropiem de echinocțiul de primăvară şi ziua creşte, iar temperatura aerului înregistrează o ușoară creștere, totuşi advecțiile maselor de aer rece din nordul, nord-estul și nord-vestul continentului European și staționarea lor determină, de cele mai multe ori, ca temperaturile să fie la fel de scăzute ca în prima lună a anului și gerurile să fie la fel de aspre. Din datele înregistrate în perioada 1961–2021 la stațiile meteorologice din rețeaua Administrației Naționale de Meteorologie se constată că, în luna februarie, valorile temperaturii medii ale aerului sunt pozitive în zone din sudul ţării, precum şi în zonele de câmpie din vestul țării şi variază, în general, între 0 şi 2 ºC. În Transilvania şi Moldova, acestea se situează între –2 şi 0 ºC, coborând, în zona deluroasă şi subcarpatică, uneori, până la –4 ºC. Pe culmile joase ale Carpaţilor precum şi în depresiunile din estul Transilvaniei, temperatura medie a aerului are valori cuprinse între –6 şi –4 ºC. La altitudini de peste 1500 de metri, în Carpaţii Orientali, dar şi în masivele din Carpaţii Meridionali, valorile scad până la -8 ºC şi izolat, sub această limită. Temperatura minimă absolută a lunii februarie, în România, este -38,0 ºC şi a fost înregistrată în data de 10 februarie 1929, la staţia meteorologică Vf. Omu. Tot în acelaşi an, în perioada 9-11 februarie, s-au înregistrat minime absolute la 24 de staţii meteorologice, dintre care amintim: -35,0 ºC la Joseni şi -33,8 ºC la Predeal. Valori ale temperaturii minime a aerului foarte scăzute s-au înregistrat, cu precădere, în anii: 1929, 1954, 1985, 2012. Anul 1954 s-a remarcat nu numai prin temperaturi minime foarte scăzute ci şi prin căderi masive de zăpadă şi viscole ce au afectat mai ales jumătatea de sud a ţării. Ani cu luni februarie foarte reci au fost: 1965, 1976, 1985, 2003, 2012. Temperatura maximă absolută a lunii februarie în România este 26,0 ºC, înregistrată la Medgidia, în 27 februarie 1995 şi la Pătârlagele, în 16 februarie 2016. Anii în care s-au înregistrat temperaturi maxime mari, de peste 19,0 ºC, neobişnuite pentru luna februarie, au fost: 1990, 1994, 1995, 2016. Printre anii cu cele mai calde luni februarie se enumeră: 1966, 1977, 1995, 2002, 2016. Regimul precipitaţiilor din februarie este destul de apropiat de cel din luna ianuarie. Cantitatea maximă absolută lunară de precipitaţii din februarie, înregistrată la staţiile meteorologice din România, este de 371,5 mm, la Vf. Omu, în anul 1944. Cele mai multe maxime absolute ale cantității lunare de precipitații au fost înregistrate în anii: 1953, 1954, 1999. Cantitatea maximă absolută lunară de precipitaţii căzută în 24 de ore, înregistrată la staţiile meteorologice din România, este 116,4 mm, la Sf. Gheorghe Deltă, în 3 februarie 1954. Printre anii cu cele mai ploioase luni februarie se enumeră: 1969, 1970, 1978, 1986, 2010. Pe de altă parte, în topul anilor cu cele mai secetoase luni februarie se regăsesc: 1975, 1976, 1994, 1998, 2008, 2014.
sursa:meteoromania.ro
Acasă Știri Făgăraș TV Temperatura în următoarele două săptămâni se va menține apropiată de pragul înghețului