Suporterii echipei de handbal, scrisoare către primarul Făgărașului. Ce a răspuns Gheorghe Sucaciu

0
113
http://webmobile.xdev.ro/fagarastv/player.html

Suporterii echipei de handbal a CSM Făgăraș au reacționat la propunerea autorităților locale de a diminua bugetul echipei mari. De curând, edilii locali au cerut conducerii CSM Făgăraș un plan de restructurare și diminuare a chetuielilor pentru a face economii, în contextul preconizării un crize finaciare. Această popunere a stârnit reacții diverse în mediul online. Lucian Cupu, consilier local a declarat că susține menținerea sumelor acordate din bugetul local echipei de handbal iar pe de cealaltă parte un practicant făgărășean al acestui sport, în persoana lui George Moldovan a declarat că tonele de bani publici băgați în sportul de performanță sunt o eroare majoră de management administrativ.“ Declarația integral aici

Ieri o altă scrisoare adresată primarului Gheorghe Sucaciu, de această dată, a fost trimisă la redacția Făgăraș TV , din partea unui grup de suporteri.

„Tribuna” face valuri. Un grup de suporteri reacționează la declarația oficialilor din conducerea orașului, potrivit căreia există riscul retragerii sprijinului financiar al echipei CSM Făgăraș. Reamintim că echipa masculină de handbal se află în plin campionat oficial, în Liga Națională a României. Este al cincilea sezon consecutiv, după promovarea istorică din vara lui 2016. Redăm mai jos comunicatul trimis de suporteri: „Domnule primar, am citit o declarație a dvs., pe care ați acordat-o, recent, unui ziar local. Mărturisim că acele cuvinte au creat tulburare în rândul suporterilor echipei de handbal. Redăm mai jos fraza care ne-a neliniștit, astfel încât, cei care citesc aceste rânduri să știe cauza pentru care ne exprimăm îngrijorarea: Ați declarat într-un ziar local, următoarele: „…Pentru echipa mare nu mai avem posibilitatea de finanțare anul viitor, sunt sume astronomice pentru bugetul municipiului”. Suntem cutremurați la aflarea veștii că ați avea intenția de a renunța să susțineți echipa de handbal a Făgărașului. Ar însemna la a o condamna, implicit, la retrogradare. Ar fi un crunt destin. O sinucidere în lumea sportului. Noi suntem suporterii acestei echipe. Echipa aceea pe care am purtat-o pe brațe la victorie, atunci când și-a învins adversarii și a atins performanța. Echipa aceea pentru care am suferit când ea a fost învinsă. Suntem cei care am strigat din inimi și care am strâns la piept fulare și tricouri de dragul emblemei și al renumelui câștigat cu greu. Suntem aceiași oameni care au mulțumit conducerii orașului de ieri și de azi, că a susținut echipa să promoveze și că a menținut-o apoi în Liga Națională a României. Pentru iubitorii sportului, „politica” se duce pe semicerc, pe tatami, în careul de 16 m, ori sub panoul cu inel… Suntem cei care, la barajul de la Brasov, v-au oferit o eșarfă pe care am scris: CSM, Credință – Suferință- Mândrie / Rezistența din Făgăraș. Am fost impresionați că ați înfășurat-o cu mândrie, în jurul gâtului. Sperăm că nu ați uitat… Am avut convingerea că veți avea o strategie, o continuitate și că veți merge înainte, nu înapoi. Am avut încredere. Și încă mai avem. Știți, uneori, marile victorii se obțin în ultima secundă. E adevărat, și marile decepții vin ca un trăsnet, la fel. Ne aflăm la un pas de victorie. Dar și în pragul unei decepții uriașe. Suntem dintre cei care i-au însoțit pe băieți la greu. La barajele de la Turnu Severin, Călărași și Brașov, în tribunele de la Iași, Odorhei sau București, acasă ori în deplasare. Nu întotdeauna au învins. Dar au luptat. Și am crezut în ei. Nu întotdeauna au fost primii. Dar niciodată nu au abandonat. Așa se păstrează onoarea în sport. Dacă va exista o decizie pripită de retragere a sprijinului financiar, băieții ar putea fi condamnați la abandon, iar echipa la retrogradare. În plin campionat. Există riscul ca onoarea unor generații să fie călcată în picioare. Ar fi nedemn pentru renumele Făgărașului. Ar fi nedemn pentru onoarea gloriilor handbalului făgărășean. Ar fi nedemn pentru acea performanță istorică de promovare. Nu ne vor ierta monștrii sacri, ai handbalului din Făgăraș: Mariana Târcă, Mihaela Ciora, Magdalena Urdea, Cezar Nica, Nicolae Marian, Olimpiu Nodea, Puiu Ionescu, Gheorghe Taflan ș.a. Știm că, în economia politicului, suporterii sportivilor nu (mai) prea contează. Dar, totuși, onoarea? Cum rămâne cu onoarea? În maraton, până și cei mai obosiți alergători trec linia de sosire. În brațele altora sau în genunchi, târându-se. Știți pentru ce? Pentru a păstra onoarea și demnitatea. Nu credeam vreodată și nici azi nu credem că „Rezistența” din Făgăraș se va preda în vreun chip sau că va îngenunchia în fața neputinței. Vă dorim succes, dumneavoastră și consilierilor locali. Noi rămânem aceiași. Dar nu uitați, în istoria sportului există riscul de a șterge o pagină, ani buni, de-acum încolo. La fel ca în politică, și în sport, puterea nu se oferă degeaba. Ea se obține prin performanță. Iar Echipa de Handbal a Făgărașului a atins performanța. Nu o ucideți! Lăsați-o să lupte și, dacă e să moară, să moară frumos. Când va veni vremea. Până atunci nu ne rămâne decât să sperăm. Și să strângem la piept, în pumn eșarfa și emblema. Până în ultima secundă. Suporterii handbalului. „Rezistența” din Făgăraș”.“

 

Primarul Făgărașului, Gheorghe Sucaciu a răspuns acestei scrisori 

„Oameni buni, trebuie să lămurim lucrurile în privința CSM Făgăraș. Nu intenționez și nu am afirmat niciodată că va fi desființat clubul sportiv municipal! Am avut mai multe întâlniri cu conducerea clubului în care am explicat că, din cauza contextului economic actual, finanțarea din bugetul local pentru anul viitor va fi redusă cu cel puțin 50% față de suma de 3.479.568 de lei acordată în 2019.
Am luat această decizie exclusiv pe baza cifrelor. Ministrul Finanțelor a anunțat o scădere economică în 2020 de 4,2%, în timp ce deficitul bugetar va crește până la 9,1% din PIB (Produsul Intern Brut). De asemenea, Banca Mondială şi Fondul Monetar Internaţional (FMI) au publicat prognoze sumbre. La nivel global, este cea mai gravă recesiune de la criza economică mondială de acum aproximativ 90 de ani, afirmă economista şefă a FMI, Gota Gopinath. Toate țările vor fi afectate.
Având în vedere că sumele pe care le vom primi din cotele defalcate din impozitul pe venit și din TVA vor fi mult mai mici, am solicitat CSM Făgăraș, printr-o adresă oficială (foto), să ne prezinte un plan de reorganizare pentru diminuarea cheltuielilor la echipa de handbal masculin și reducerea salariilor jucătorilor. În același timp, am cerut să fie asigurată funcționarea tuturor secțiilor în cadrul cărora își desfășoară activitatea tinerii.
Îi asigur pe sportivi și suporteri că activitatea clubului va continua, inclusiv în liga națională dacă toți factorii implicați (sportivi, conducere, administrație) vor elabora un plan care se va încadra în cheltuielile pe care ni le permitem. Am primit, ieri, un răspuns de la CSM cu proiecția bugetului pentru ianuarie – iunie 2021, în sumă totală de 901.790 lei. Zilele acestea voi discuta cu conducerea clubului pe baza acestui plan.
Am fost ales de făgărășeni pentru a lua cele mai bune decizii în favoarea lor și pentru dezvoltarea acestui oraș. Trebuie să continuăm investițiile în infrastructura rutieră, educațională și de sănătate. Departe de mine gândul de a nu susține sportul și sportivii locali, dar nu putem să ne mințim unii pe ceilalți ca să amânăm momentul inevitabil.“

 

LĂSAȚI UN MESAJ