Suntem europeni!

0
32
http://webmobile.xdev.ro/fagarastv/player.html

ciocoiu3În editoralul din numărul trecut încercam, împreună cu articolul ,,Vandalii sunt printre noi”, să fac câteva ,,valuri” pentru a trezi o reacţie de spirit civic, referitor la distrugerile mobilierului stradal, provocate de vandali de sorginte modernă. Reacţiile nu au întârziat să apară şi le puteţi citi şi voi. Mai indignate, mai ,,estetice’’(,,gărduleţele sunt urâte’’), mai glumeţe. E bine că reacţionăm în presă. Mai bine ar fi să reacţionăm şi în practică. Dacă unii dintre noi nu ştiu să fie români cu bun simţ, atunci ei trebuie siliţi, adică pedepsiţi. E bine totuşi că glasul ,,cetăţii’’ se aude.
Spuneam în încheierea precedentului editorial despre dezideratul nostru de a deveni europeni şi în comportament. La nici o săptămână, românii, deci şi făgărăşenii, reuşesc să dea dovadă de europenism, deopotrivă cu ceilalţi locuitori ai bătrânului continent. Din păcate, din nou este ceva cu care nu ne putem mândri: rata participării la alegerile europarlamentare şi calitatea celor trimişi acolo.
Nu voi cădea în plasa moralizatoare a politicienilor sau a analiştilor politici, culpabilizând electoratul pentru apatie. E de vină sentimentul, paneuropean de altfel, că votul europarlamentar are o finalitate incertă şi nişte efecte insezizabile pentru individ. Dacă mai avem, de bine de rău, o conştiinţă naţională, cea a aparteneţei europene nu a răsărit încă. Aşa că, dă-i încolo, cu Bruxelles-ul lor! Asta e valabil pentru mai toţi europenii, a se vedea participarea lor la vot !
La această senzaţie se adaugă, pentru noi românii, şi lehamitea faţă de actuala clasă politică. Şi asta, în pofida faptului că, pe listele celor 3 mari partide, s-au aflat oameni de calitate, care chiar ,,au faţă » de ..export. Dar lumea i-a băgat în aceeaşi oală pe toţi. Aşa că, dă-i încolo, cu europarlamentarele lor, toţi sunt hoţi !
Dar iată că, prin participarea redusă la vot, s-a creat ,,culoar’’ spre Parlamentul European, tocmai unora despre care orice se poate spune, numai că au faţă de Europa, nu. Ce-avem ca reprezentanţi: un tribun cu spume la gură, mâncător de unguri şi evrei, căruia cămaşa de forţă şi Rudotelul i-ar fi cei mai indicaţi prieteni. Un cioban cu gura mare, filosof ,,practician’’, purtător de valize cu euroi negri, puşcăriaş megaloman şi mistic. Şi o beizadea prezidenţială, regină a tabloidelor, care are junghiuri cu limba maternă atunci când deschide gura şi care are un singur merit şi acela, ereditar. Ăştia sunt oamenii pe care îi trimitem la Bruxelles. Nu doar pe ei, fireşte. Dar cu care ne vom face, mai mult ca sigur, de râs. Dacă nu am făcut-o deja.
Cu toate astea, Parlamentul European e plin de astfel de ciudaţi. Te pui cu libertatea de vot! Şi aici, iată, am fost..europeni. Dar într-un mod cu care nu ne putem lăuda.

1 COMENTARIU

  1. Am fost intotdeauna o natie de cameleoni.Asa ca ,de ce sa nu fim si noi in „trend”cu Europa? Adica sa „avem si noi falitii nostri neicusorule,ma intelegi?”

LĂSAȚI UN MESAJ