Suntem aduşi, cu bună ştiinţă, în situaţia de a acumula pierderi

0
30
http://webmobile.xdev.ro/fagarastv/player.html

sandru-eco1Interviu cu Dumitru Şandru, directorul RA Ecoterm

Sezonul rece se apropie. Octombrie ne-a dat deja un mic eşantion de temperaturi aproape hibernale. Cei care au centrale de apartament le-au pornit, pentru că aerul din case avea temperatura celui din peşteră. Şi cei (încă) racordaţi la sistemul centralizat au primit căldură în calorifer, numai că aici situaţia şi mai ales perspectiva este una sumbră. Dacă nu va primi de la bugetul de stat sumele necesare subvenţionării preţului gigacaloriei, regia nu va putea plăti furnizorii de gaz metan şi curent, iar acestea vor sista furnizarea utilităţilor. Âaceasta ar duce la rămânerea în frig, în plină iarnă, a consumatorilor buni platnici, funcţionarilor din instituţii, a copiilor din şcoli şo grădiniţe, a bolnavilor din spital. ,,E criză, nu sunt bani”, s-ar putea spune. Dar cum se împacă această spusă cu ,,cadoul” de 56 de milioane de lei noi (560 de miliarde de lei vechi!) făcut de expiratul Guvern Boc 2, Braşovului. Oraş care, asemenea altor beneficiare de pomană de la stat, are în fruntea ei o conducere de culoare politică portocalie. Alta decât are în prezent Făgăraşul. De ce trebuie să sufere populaţia din cauza unor meschine interese electoral-politicianiste nu ştim. Sau ştim prea bine. Dar nu la această întrebare l-am rugat să răspundă pe directorul regiei de termoficare, ci la cele care să definească mai exact sitaţia prezentă şi mai ales, cea care ne aşteaptă în tot mai apropiatul sezon rece.

Care sunt perspectivele sistemului de încălzire pentru iarna aceasta?
Din păcate, suntem într-o situaţie complicată, dar nu de nerezolvat. Ea nu este cauzată de faptul că noi nu am avea rezerve care să ne permită depăşirea acestui impas. Avem de primit sume foarte mari, contravaloare a energiei termice livrate către populaţie. Dacă noi nu am avea de primit aceste sume, atunci, într-adevăr, situaţia ar fi dramatică. Ea poate fi rezolvată într-un timp foarte scurt, dar nu ştiu din ce cauză, din ce interese, din ce motive, s-a tot amânat rezolvarea acestei probleme a Făgăraşului. Noi am adus-o la cunoştinţă încă din anul 2008, când am văzut că se acumulează restanţe la contravaloarea energiei termice vândute populaţiei. Restanţele constau în sume care tebuiau să vină, pentru subvenţionarea preţului gigacaloriei, de la bugetul local şi de la bugetul de stat. Am tras semnalul de alarmă. La momentul actual, problemele nu sunt rezolvate. Nu sunt de nerezolvat, pentru că nu sunt sume extraordinar de mari şi situaţia poate fi rezolvată destul de repede.

Care este situaţia Regiei la momentul actual, ce datorii are şi ce sume de încasat?
Dacă am primi banii de la bugetul de stat şi cel local, nu am avea niciun fel de datorie la ora actuală. Pe lângă aceasta trebuie să spunem, ca să nu denaturăm situaţia, că avem de primit sume şi de la populaţie şi de la agenţii economici. Pentru a le încasa, urmăm căile legale. Asta înseamnă perceperea de penalităţi, sistarea furnizării acolo unde nu se plătesc, acţionarea în instanţă, recuperarea prin executor judecătoresc. Toate acestea durează pentru că există termene legale de notificare, iar acţiunea în instanţă se finalizează, în cel mai fericit caz, în 3-6 luni. Ea poate să dureze şi un an de zile, dacă luăm în calcul şi termenele de recurs şi cererile de expertiză. Deci situaţia poate fi rezolvată dacă este tratată cu maximă responsabilitate şi asta înseamnă alocarea cât mai rapidă a banilor de bugetul local şi cel de stat.

Ce părere aveţi de faptul că Braşovul a primit acum, în prag de alegeri, de la Guvern, suma de 56 milioane de lei pentru achitarea datoriilor CET, iar Făgăraşul, nimic?
Am un sentiment de nemulţumire pentru că şi nouă, atunci când s-a lucrat la acea ordonanţă de Guvern, ni s-a solicitat cuantumul sumelor datorate. Le-am comunicat, dar am rămas în afara listei. Asta este nemulţumirea pe care o avem. Puteam şi noi să fim prinşi în listă, mai ales că, pentru noi, aceşti bani reprezintă mult. Lipsa acestora ne-a cauzat probleme foarte mari. Am acumulat întârzieri de plată la obligaţiile faţă bugetul de stat, nu am mai putut plăti concediile medicale ale angajaţilor, iar ei nu au putut beneficia de compensarea preţului medicamentelor. În afară de aceasta, avem o întârziere la plata salariilor de trei luni de zile; nu le-am data salariile oamenilor, sunt probleme grave pe care le avem şi noi.

De ce credeţi că aţi rămas în afara listei?
Nu ştiu ce să spun… Mă abţin să spun ceva, nu ştiu sigur care este cauza. Bănuim că sunt mai multe… Noi am făcut formele pentru acţionarea în instanţă a Guvernului. Ni s-a dat telefon şi ni s-a spus că am deranjat, cum ne-am permis noi să acţionăm în instanţă Guvernul. După aceea, am constatat că noi, ca şi operatori, nu avem calitate procesuală să acţionăm Guvernul în instanţă. Din acest motiv, nu pot să spun cu siguranţă care este cauza, s-ar putea să fie mai multe.

Ce se va întâmpla în situaţia în care nu puteţi să colectaţi suma datorată Distrigaz?
În situaţia în care nu vom putea să colectăm sumele cu care să plătim furnizorii de combustibil-şi Electrica, nu numai furnizorul de gaz metan-cel mai mult de suferit va avea populaţia care este cu plata la zi. Sunt locatari în Făgăraş care şi-au rupt de la gură şi au redus alte cheltuieli familiale pentru ca să-şi plătească facturile de energie termică. Nu mai vorbesc de salariaţii noştri, care, prin neprimirea de 6 luni a bonurilor de masă, suferă o reducere a salariului cu 15-20 %.

Dacă populaţia va fi în incapacitatea de plată, credeţi că veţi mai putea continua activitatea Ecoterm?
Populaţia nu va fi în incapacitate, populaţia plăteşte, face eforturi, noi constrângem datornicul să plătească: i-am oprit apa caldă în timpul verii, am avut şi iarna trecută şi acum apartamente la care am oprit căldura. Practicând acţionarea în instanţă, perceperea de penalităţi, am avut un procent al încasărilor de la populaţie de 92 %. Deci am încasat, dar asta este insuficient dacă nu vin şi sumele din cealaltă direcţie, conform legislaţiei existente, contribuţia repartizată prin hotărâre de guvern, prin ordin al Autorităţilor Naţionale de reglementare şi prin hotărârea Consiliului Local. S-a specificat foarte clar, la fiecare Gigacalorie, cât trebuie să încasăm de la populaţie, cât de la bugetul local şi cât de la bugetul de stat. Degeaba ne concentrăm noi să încasăm numai de la populaţie, dacă sumele de la stat sunt restante din 2007-2008. Nu se va putea asigura plata furnizorilor de gaz metan şi energie electrică şi se va ajunge în situaţia de a opri furnizarea căldurii şi a apei calde în plină iarnă. Să vă explic situaţia actuală, ca să fie mai clar: dacă până la sfârşitul lunii noiembrie nu vom primi patru miliarde de lei cu care va fi facturat gazul metan aferent lunii octombrie, ne aşteptăm ca, la început de decembrie, să fie sistată furnizarea gazului metan. S-ar putea ca populaţia să petreacă Sărbătorile în frig.

Cum vedeţi rezolvarea acestei crize?
Rezolvarea crizei este simplă: persoanele care au putere de decizie să trateze cu maximă responsabilitate această problemă. Cum aţi spus şi înainte, s-au dat sume uriaşe unor localităţi, trebuie să se dea şi celorlalte care au dreptul să primească, după legislaţia existentă. Niciodată nu am cerut sume, ajutoare, pentru menţinerea în funcţiune a serviciului. Întotdeauna am cerut doar ceea ce ni se cuvine, ceea ce noi am vândut populaţiei, conform schemei de încasare. Dacă am fi încasat şi de la bugetul de stat şi de la cel local în proporţia în care am încasat de la populaţie – 92 % – nu am fi ajuns în această situaţie. Aceste întârzieri ne-au adus, numai la furmizorul de gaz metan, penalităţi de un miliard de lei. Sunt sume pentru care noi nu putem percepe penalităţi de la cei care au generat aceste întârzieri. Suntem, cu bună ştiinţă, aduşi în situaţia de a acumula pierderi. Nu ştiu ce se urmăreşte. Pun şi eu o întrebare: se mai doreşte menţinerea în funcţiune a serviciului de încălzire centralizată? Să ştim şi noi, cei care ne străduim aici să menţinem acest serviciu, să ni se spună foarte clar. Să spună şi salariaţilor şi populaţiei că nu se mai doreşte menţinerea serviciului în funcţiune şi atunci ştim toţi ce avem de făcut. Nu să facem sacrificii, salariaţii noştri nu-şi ia salariile, iar populaţia care e cu plata la zi să sufere. Situaţia nu mai poate dura, trebuie odată şi odată să se stabilească ce trebuie să facem. Prin amânări nu se rezolvă problema.

LĂSAȚI UN MESAJ