
În cursul zilei de ieri a avut loc ședința ordinară în sala de ședințe din primărie, iar pe ordinea de zi s-a aflat și hotărârea conform cărei două străzi din Făgăraș să aibă alte nume.
Aleșii au decis ca strada Tudor Vladimirescu, să își schimbe numele în Constantin Brâncoveanu. Această schimbare vine pentru a se evita confuzia cu cartierul care poartă același nume și pentru a aduce un omagiu voievodului care și-a purtat pașii cu toată familia pe acea stradă.
Un alt motiv este că pe strada Tudor Vladimirescu se află și o biserică ctitorită de Brâncoveanu și care poartă numele voievodului. Mai mult, acest an a fost declarat anul martirilor brâncoveni. O alta stradă care și-a primit numele oficial drept strada Uniunii este cea care face legătura între strada 13 Decembrie și Negoiu.
Așadar, începând de ieri, locuitorii de pe aceste străzi trebuie să țină cont de schimbare și să prezinte actuala denumire când sunt întrebați unde locuiesc.
De asemenea, edilii mai au de ceva timp în plan și schimbarea denumirii străzii Vlad Țepeș cu numele profesorului Traian Duță.
Alte nume de personalități la care s-au gândit edilii sunt Ștefan Mailat, care a fost singurul voievod al Transilvaniei originar din Făgăraș, și părintele Arsenie Boca, care este atât de iubit în Țara Făgărașului.