
Combaterea şi prevenirea păşunatului în pădure şi a pescuitului ilegal sunt câteva acţiuni care se vor desfăşura în această perioadă. Reprezentanţii AVPS împreună cu poliţiştii se vor afla în permanenţă în zonele care sunt în proprietatea acestei instituţii. Anul acesta a fost unul secetos, iar mioarele cu greu au avut ce mânca chiar şi în zona alpină. În aceste condiţii unii ciobani s-au gândit că iarbă pentru oi se găseşte şi în păduri, însă nu şi-au dat seama că în acest fel distrug fondul forestier. Tocmai din acest motiv au fost organizate mai multe acţiuni pentru combaterea şi prevenirea păşunatului în pădure.
Cei care vor fi prinşi riscă amenzi usturătoare de la 1.000 de lei până la 3.000 de lei. O altă acţiune care este desfăşurată de către reprezentanţii AVPS în această perioadă este prevenirea şi combaterea pescuitului ilegal.
Astfel de acţiuni vor avea loc săptămânal pentru oprirea comiterii acestor infracţiuni.
(L.S.)
pai cei mai mari braconieri sunt politistii!!!