Firmele care angajează elevi şi studenţi pe perioada vacanţei de vară pot obţine un stimulent financiar lunar pentru fiecare nou contract încheiat, dacă semnează o convenţie cu agenţia judeţeană pentru ocuparea forţei de muncă.
Angajarea elevilor şi studenţilor se poate realiza pe perioada vacanţelor, iar stimulentul financiar se poate acorda pentru o perioadă de maximum 60 de zile lucrătoare într-un an calendaristic, pentru fiecare elev şi student pentru care s-a încheiat contract individual de muncă. Diferenţa dintre stimulentul lunar acordat şi salariul realizat se suportă de către angajator din fonduri proprii.
Beneficiază de stimulentul financiar lunar prevăzut mai sus angajatorii care încadrează în muncă elevi şi studenţi în baza:
a) unui contract individual de muncă pe durată determinată, egală sau mai mică decât durata vacanţei, încheiat în condiţiile legii, cu normă întreagă sau, după caz, cu timp parţial;
b)unui contract de muncă temporară, numai dacă durata misiunii de muncă temporară este egală sau mai mică decât durata vacanţei.
În cazul tinerilor în vârstă de până la 18 ani, contractul individual de muncă încheiat cu durata timpului de muncă de 6 ore pe zi şi de 30 de ore pe săptămână se consideră încheiat cu normă întreagă.
Pentru a beneficia de acordarea stimulentului financiar, angajatorii trebuie să încheie o convenţie cu agenţia pentru ocuparea forţei de muncă judeţeană, în termen de 30 de zile de la data angajării elevilor şi studenţilor.
Nu beneficiază de stimulentul financiar:
– angajatorii care încadrează în muncă elevi şi studenţi anterior datei de începere a vacanţei stabilite potrivit legii, pentru elevii şi studenţii respectivi;
– angajatorii care au beneficiat, pentru elevii şi studenţii respectivi, de stimulentul financiar prevăzut în lege pentru o perioada de 60 de zile lucrătoare în cursul anului calendaristic.
Pentru informaţii suplimentare, persoanele interesate se pot adresa la sediul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Brașov, str. Lunga nr. 1A, la telefon 0268/416879 sau pe site-ul www.ajofm-bv.ro
Acasă Economic-Social Stimulente financiare pentru firmele care angajează elevi sau studenți pe perioada vacanței