Sport

0
135
http://webmobile.xdev.ro/fagarastv/player.html

poza-karateKarate
Si-au respectat blazonul

Karatiştii făgărăşeni ne-a obişnuit ca de fiecare dată când participă fie la Campionatele Naţionale, Cupe sau orice competiţii organizate sub egida Federaţiei Române de Karate Modern să ne încânte cu prestaţii de excepţii.
Aşa s-a întâmplat şi la sfârşitul săptămânei trecute la Reghin, unde a avut loc competiţia dotată cu trofeul Cupa Master, în realizarea federaţiei de specialitate. Clubul Sportiv municipal Karate-Do Făgăraş a participat la această competiţie cu un lot format din 14 sportivi alături de alţi 189 de concurenţi reprezentând 17 cluburi din ţară.

Clubul făgărăşean a concurat la toate cateoriile de vârstă : copii, minicadeţi, cadeţi, juniori şi seniori şi au obţinut în total 22 de medalii dintre care 7 locuri I, 4 locuri II şi 11 locul III.
La proba kata individual, locul I a revenit sportivilor : Ioan Râmbeţ (+18 ani), Dicomes Stoica (16-17 ani), Marian Motoc (tineret), Raluca Canja (14-15 ani). Tot la individual, dar la proba kumite, locul I a revenit lui Florică Horaţiu Ursu (+18 ani, categ. 78 kg) şi Alexandra Bota (10-11 ani, categ. 31 kg).

Locul I la proba Kata a revenit şi echipei formate din Alexandru Gib, Dicomes Stoica şi Dragoş Barbu (+18 ani) în timp ce echipa formată din Marian Motoc, Gheorghe Turcu şi Andreaş Bodnar la aceeaşi categ. s-au clasat pe locul III.
Celelalte medalii au fost obţinute de următorii karatişti :

Kata :
Alexandra Gib – locul II (16-17 ani)
Dragoş Barbu – locul II (16-17 ani)
Cristina Enaru – locul III (14-15 ani)
Gheorghe Turcu – locul III (+18 ani)
Alexandra Bota – locul III (10-11 ani)
Andrei Novac – locul III (12-13 ani)
Silviu Lungu – locul III (12-13 ani)

Kumite :
Marian Motoc – locul II (+18 ani, cat. –78 kg)
Dragoş Barbu – locul II (16-17 ani, cat. –60 kg)
Raluca Canja – locul III (14-15 ani, cat. –48 kg)
Cristina Enaru – locul III (14-15 ani, cat. +48 kg)
Silviu Lungu – locul III (12-13 ani, cat. +45 kg)
Paul Râmbeţ – locul III (10-11 ani, cat. +36 kg)

Intr-un clasament final pe cluburi, C.S.M. Karate-Do Făgăraş, pregătit de antrenorii Gheorghe Ţeţu şi Ioan Râmbeţ s-a clasat pe podiumul competiţiei unde au obţinut medalia de bronz.

Finala Cupei României

Cetatea, învinsă în prelungiri
F.S. Râşnov – Cetatea Făgăraş 1-0 (0-0 ; 0-0)

A marcat : Mereuţă min 97
Cetatea : Moise – Motrici, Lie, Şerban, (Marciuc), Motoc – Borbely, Gârtea, Negru, Drăgan – Streza, Bălan (Wagner)
Rezerve : Burlea, Urs.

Deşi în campionat puştii de la Cetatea s-au clasat pe un loc retrogradabil, în Cupa României au făcut o figură frumoasă şi s-au calificat până în finală.
Sâmbăta, pe stadionul Metrom din Braşov, au întâlnit în ultimul act formaţia F.C. Râşnov, echipă care pornea ca favorită în acest joc.

Făgărăşenii au fost însă cei care au controlat jocul, dar neşansa, erorile de arbitraj şi, de ce nu, lipsa de experienţă au făcut ca până la urmă să părăsească terenul învinşi.
În timpul celor 90 de minute, echipa pregătită de Marian Chiric şi-a creat mai multe situaţii de gol decât adversara sa, dar tabela a rămas imaculată.
Bălan a deschis seria ratărilor în min. 10, când a reluat cu capul pe lângă poartă. Apoi, în min. 21, Streza a şutat din interiorul careului, dar portarul râşnovean a avut un reflex uimitor, pentru ca în min. 49, Şerban să reia cu capul, iar un fundaş advers să respingă de pe linia porţii. Însă cea mai controversată fază avea să se petreacă în min. 72, când Streza a fost oprit neregulamentar în careu, dar arbitrul întâlnirii nu a dictat lovitura de pedeapsă ce se impunea.

După 90 de minute regulamentare, scorul a rămas alb, astfel că s-a intrat în prelungiri. Primele 15 minute au aparţinut râşnovenilor care s-au văzut mai mult în jumătatea adversă. Pe acest fond de dominare la prima acţiune, mai periculoasă au şi reuşit să înscrie în min. 97 prin Mereuţă, care a luat o acţiune pe cont propriu, a depăşit cu uşurinţă apărarea făgărăşeană şi l-a executat cu sânge rece pe Moise, ieşit în întâmpinare.

În încercarea de a restabili egalitatea, Cetatea a revenit la cârma jocului în ultima repriză a prelungirilor, dar, în continuare, şansa i-a ocolit. Streza a trimis şi el un balon pe care scria gol, dar din nou, un fundaş advers a respins de pe linia porţii, iar în min. 118 au solicitat din nou penalty, la o intrare neregulamentară la acelaşi Streza.

În aceste condiţii, scorul a rămas nemodificat. F.C. Râşnov a învins la limită şi astfel a intrat în posesia trofeului pus în joc şi va continua aventura când în competiţie vor intra echipele din Liga a III-a.

„A fost frustrant pentru noi faptul că am pierdut acest joc. Chiar dacă porneam cu şansa a doua, aceşti copii au fost peste adversari ca joc, ne-am creat situaţii mai clare de gol şi una peste alta am fost şi defavorizaţi de arbitraj“, ne-a declarat antrenorul Marian Chiric.

Drumul până în finală :
Turul I : Torpedo Zărneşti – Cetatea Făgăraş 0-1
Turul II : Cetatea Făgăraş – Carpaţi Berivoi 3-1
Sferturi de finale: Cetatea Făgăraş – Viitorul Ghimbav 6-0
Semifinale : A.S. Jibert – Cetatea Făgăraş 1-2
Finală : F.C. Râşnov – Cetatea Făgăraş 1-0

Handbal junioare III

C.S. Dara tinde spre performanţă

De ani buni de zile, sportul de echipă pentru fete, în special handbalul care era reprezentativ pentru Făgăraş a avut de suferit. Echipa de senioare a Nitramoniei s-a desfiinţat de mai bine de 10 ani, iar la nivelul junioarelor doar Clubul Sportiv Şcolar a mai întreţinut această activitate, dar nu pentru mult timp. În primăvara anului trecut, s-a făcut ceva pentru micuţele fetiţe din Făgăraş şi s-au pus bazele unui nou club de handbal: C.S. Dara Făgăraş. Prioritar pentru acest club esta aşa cum s-a spus atunci ca fetele din Făgăraş să poată face handbal de performanţă şi să aibă posibilitatea ca după terminarea junioratului să facă saltul spre echipele de elită din România.

S-a început mai întâi cu o selecţie riguroasă de care s-a ocupat antrenorul emerit prof. Nicolae Marian în urma căruia s-a format un lot de 15 jucătoare care au şi fost înscrise în Campionatul Naţional de Junioare III. Timpul scurt în care s-a format această echipă nu a fost însă un impediment în perspectiva rezultatelor din campionat, pentru că la finele acestora echipa a avut o comportare de excepţie.

In cele 30 de jocuri disputate, C.S. Dara a obţinut 22 de victorii, iar în clasament a terminat pe poziţia secundă, calificându-se astfel la turneul semifinal pe ţară. La sfârşitul lunii precedente, în grupa semifinală Dara a avut de înfruntat echipe de tradiţie, cu 2-3 ani de handbal în spate, aspect care a contat în desfăşurarea jocurilor. Comportarea a fost însă meritorie. A pierdut întâlnirile cu C.S.S. Zalău şi Dinamo Braşov, echipe care au făcut pasul spre turneul final, iar cu victoria obţinută în dauna formaţiei C.S. Transilvania Tg. Mureş s-a clasat pe locul III.

S-a reuşit astfel ca în scurt timp să apară şi rezultatele, dar dezvoltarea clubului constituie în continuare o prioritate. Atragerea fetelor încă de mici spre acest sport, coptarea fostelor glorii ale handbalului femenin făgărăşean pentru a pregăti aceste fetiţe este următorul pas pe care clubul l-a făcut deja pentu ca performanţa să poată fi atinsă.

Meci de baraj promovare în Liga III-a

Roseal Odorhei – F.C. Zagon
(Harghita) (Covasna)
Făgăraş, stadionul Park Arena, ora 17:30.

1 COMENTARIU

  1. Am vazut evolutia celor de la Cetatea in Cupa Romaniei ! Bravo ! Unde nu se joaca pe puncte au ajuns in finala ! Bravo copiilor de acolo ! Se pare ca este un mare putregai si la liga IV a. Daca ” ii urca pe gard ” in campionat, in cupa nu se prea omoara. Adevarata valoare este in cupa unde se joaca”pe bune”. Nu ii intereseaza pe conducatori punctele si se joaca cinstit. Apropos – cind se ajunge acolo „se umbla iar la arbitri” asa cum sa intimplat la Brasov in finala. Pustilor de la Cetata li sa refuzat 2 de 11 m clari ca lumina zilei. Culmea ca arbitrul era din Fagaras si a fost si premiat ca cel mai bun arbitru al anului. De remarcat pozitiia oficialilor de la Cetatea” Daca nu era din Fagaras, Barbu ar fi acordat 11 m , dar pentru a nu fi acuzat de favoritism a lasat jocul sa continuie. Ii acordam circumstante „. Cea mai mare satisfactie a noastra este ca am ajuns aici cu un lot de copii in care media de virsta este de 18 ani”

LĂSAȚI UN MESAJ