Sport

0
42
http://webmobile.xdev.ro/fagarastv/player.html

faza-jocSezon bun pentru handbalul făgărăşean

Sezonul 2008-2009 a fost pentru handbalul făgărăşean unul de referinţă, atât la nivel de seniori, cât şi la juniori. Handbaliştii pregătiţi de Mitică Opriş s-au clasat pe locul III în campionat, iar toate formaţiile de juniori au obţinut calificări fie la turneele semifinale fie la turneele finale pe ţară.

Seniori pe locul III
La fel ca şi în ediţia precedentă, handbaliştii de la H.C.M. Făgăraş s-au clasat pe podium. Locul III ocupat la finele sezonului demonstrează că s-a muncit bine în condiţiile în care la începutul campionatului au survenit modificări în structura clubului.

Cea mai importantă schimbare a intervenit la nivelul băncii tehnice, unde “veteranul” din teren, Dumitru Opriş, l-a înlocuit pe profesorul Gheorghe Taflan.
În clasament, formaţia făgărăşeană a fost devansată doar de C.S.M. Satu Mare, care a câştigat seria şi a promovat în liga Naţională după disputarea meciurilor de baraj şi C.S.M. Bistriţa, cu care a încheiat la egalitate de puncte, dar cu un golaveraj inferior.

Din seria C au mai făcut parte formaţiile H.C. II Odorhei, Naţional Sighişoara, C.S.M. Sebeş, Extrem Baia Mare, “Univ” Transilvania Cluj şi Potaisa Turda.

Redutabili pe propriul teren
În partidele de pe teren propriu, suporterii prezenţi la joc au plecat de fiecare dată satisăcuţi de prestaţia echipei.

Doar lidera clasamentului, C.S.M. Satu Mare a reuşit să plece învingătoare de la Făgăraş, în timp ce celelalte formaţii nu au putut emite pretenţii.
Partidele cu C.S.M. Bistriţa, o altă candidată la promovare, au rămas în memoria spectatorilor, fiind câştigate la mare luptă de elevii pregătiţi de Mitică Opriş.
Pe teren străin, H.C.M. Făgăraş a fost de asemenea o echipă incomodă, iar în cele 16 jocuri disputate, a obţinut 7 victorii şi un rezultat de egalitate. Victoriile cele mai importante au fost cele obţinute la Sebeş şi Sighişoara, cu cea din urmă obţinând şi un egal în cel de al doilea joc.

H.C.M. Făgăraş:
Locul 3 : 32 21 1 10 973-889 43p
Acasă : 16 14 0 2 488-393 23p
Deplasare: 16 7 1 8 485-516 15p

Victorii acasă : 14 cu H.C. Odorhei 38-25 şi 31-24; cu C.S.M. Sebeş 31-28 şi 26-21; cu Naţional Sighişoara 38-26 şi 22-17; cu Potaisa Turda 43-19 şi 34-27; cu “U” Cluj 10-0 şi 50-37; cu Extrem Baia Mare 35-20 şi 35-23; cu C.S.M. Bistriţa 25-20 şi 26-23

Victorii în deplasare : 7 cu Potaisa Turda 41-31 şi 35-29; cu Extrem Baia Mare 31-21 şi 35-23; cu “U” Cluj 34-26; cu C.S.M. Sebeş 27-23; cu Naţional Sighişoara 29-27

Egaluri în deplasare : 1 cu Naţional Sighişoara 31-31

Înfrângeri acasă : 2 cu C.S.M Satu Mare 20-36 şi 24-37

Înfrângeri în deplasare : 8 cu H.C. II Odorhei 35-38 şi 26-33; cu “U” Cluj 28-31; cu H.C.M. Bistriţa 29-31 şi 24-40; cu C.S.M. Sebeş 27-37; cu C.S.M. Satu Mare 27-38 şi 28-35.

Goluri marcate : 973 – 30,5 goluri / meci
Goluri primite: 889 – 27,8 goluri / meci
Goluri marcate acasă : 488 – 30,5 goluri / meci
Goluri marcate în deplasare : 485 – 30,3 goluri / meci
Goluri primite acasă: 393 – 24,5 goluri / meci
Goluri primite în deplasare : 516 – 32,3 goluri / meci

juniori-baietiJuniorii III – Locul II pe ţară
Performanţa cea mai notabilă la nivel de juniori a obţinut-o echipa de juniori III pregătită tot de Dumitru Opriş. După ce a câştigat clar seria din care a făcut parte, a obţinut biletele pentru turneul semifinal. Aici prestaţia a fost la fel de bună şi, de pe locul II, echipa s-a calificat la turneul final unde au ajuns cele mai bune echipe din ţară. Seria rezultatelor favorabile a continuat şi aici, iar în urma acestora a ajuns să joace finala campionatului, pe care din păcate a pierdut-o în faţa formaţiei din Reşiţa.

La turneul final a reuşit să ajungă şi echipa de juniori I a Clubului Sportiv Şcolar Făgăraş pregătită de profesorul Marcel Şerban. Echipa s-a clasat pe locul 4, iar Ionuţ Ramba a primit titlul de golgeter al campionatului. Juniorii II, pregătiţi de Cătălin Ivan, au avut o prestaţie bună în campionat, de unde a obţinut calificarea la turneul semifinal.

Rezultatele consemnate la acest turneu au fost însă mai modeste şi de pe locul IV nu au putut face pasul spre turneul final.
O performanţă la fel de remarcabilă este cea realizată de junioarele III ale Clubului Sportiv Dara Făgăraş. Aflate la prima lor participare în acest campionat, elevele pregătite de profesorul Nicolae Marian au avut prestaţii care au surprins pe mulţi. La finele campionatului, ele s-au clasat pe locul II în serie şi au obţinut calificarea la turneul semifinal pe ţară.

LĂSAȚI UN MESAJ