Spectacol de excepție în Țara Făgărașului- vezi ce artist celebru a concertat în weekend la noi

0
192
http://webmobile.xdev.ro/fagarastv/player.html

Sărbătoare mare, duminică, la Drăguş. Toată suflarea satului s-a întâlnit la Căminul Cultural pentru a-și revedea vechii colegi de școală, prietenii sau partenerii de năzbâtii din copilărie. Au fost acolo peste 400 de persoane care, întâmpinate frumos de organizatori, au putut viziona trei filme documentare de o importanţă deosebită din anii 1928(film sociologic mut, fragment documentar monografic), din 1964 ( Merii sălbatici) şi din 1970 ( Drăguşul după 40 de ani). Cei prezenți în sală au putut vedea bunicii, părinții sau chiar pe ei, în copilărie. Pe lângă aceste vizionări, organizatorii au prezentat și un program artistic oferit de Grupul de femei din Drăguş, elevii Şcolii Gimnaziale „I.C. Drăguşanu” din Drăguş şi Ansamblul „Mugurii Drăguşului”.dragus  femei scena
Surprizele oferite de organizatori au fost două: Mesajul emoționant pe care actrițșa Draga Olteanu MAtei l-a transmis locuitorilor Drăgușului și concertul de excepție pe care maestrul Dumitru Fărcaș l-a susținut la finalul manifestării.,,Am venit cu mult drag aici la Draguș. Pentru mine toți spectatorii sunt la fel, fie că am concert pe marile scene ale lumii sau pe scena din Drăguș. Toți sunt la fel de calzi și foarte dragi mie. Sunt pentru prima oară aici și remarc portul popular unic din această zonă a țării. Am să revin cu mare plăcere de fiecare dată când voi fi solicitat,,- ne-a declarat, la final, taragotistul Dumitru Fărcaș

LĂSAȚI UN MESAJ