Ieri, polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Voila au depistat în trafic un bărbat, în vârstă de 45 ani, care conducea o autoutilitară pe DJ 104C, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.
La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0,85 mg/l alcool pur. În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză, s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.