Iarna ne bate la ușă și constructori se grăbesc să închidă șantierele de lucrări de pe străzile Făgărașului. Se așterne, astăzi, ultimul strat de asfalt pe Șoseaua Combinatului. În același cartier, pe strada Luncii s-a așternut primul strat. La fel și pe majoritatea tronsoanelor de pe strada Plopului. Urmează să fie ridicate la cotă căminele și gurile de scurgere a apelor pluviale, apoi va fi așternut ultimul strat de asfalt.
Pe strada Anton Pann, unde ultimul strat de asfalt a fost deja așternut, trotuarele vor fi finalizate săptămâna aceasta.
Pe strada Negoiu se așterne de asemenea, ultimului strat de asfalt și lucrările pentru realizarea trotuarelor vor începe săptămâna viitoare. Tot atunci, pe străzile finalizate vor fi executate marcajele rutiere, în funcție de condițiile meteo, și se vor monta indicatoarele de circulație.
De asemenea, firmei care se ocupă de modernizarea iluminatului public i s-a adus la cunoștință să refacă trotuarele pe care a intervenit pentru executarea lucrărilor, având în vedere că asfaltul așternut pentru repararea acestora este de calitate inferioară.