
Credincioşii ortodocşi şi greco-catolici îi prăznuiesc astăzi pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril. Cei doi îngeri sunt consideraţi, în tradiţia creştină, conducătorii cetelor de îngeri şi călăuzele sufletelor în drumul lor spre Rai.
Arhanghelul Gavril, al cărui nume se traducere din ebraică “Dumnezeu este puterea mea”, este considerat a fi mesagerul veştilor bune. Potrivit Noului Testament, el le-a vestit sfinţilor părinţi Ioachim şi Ana naşterea Fecioarei Maria. De asemenea, vestea cea bună, naşterea Mântuitorului, a fost adusă Maicii Domnului tot de Arhanghelul Gavril. Este înfăţişat în icoane ca purtător al unui semn divin, un crin sau o trompetă.
Mihail se traduce din ebraică prin “Cine-i ca Dumnezeu”. Mihail, care transmite rugăciunile adresate de credincioşi Tatălui Ceresc este reprezentat în iconografia ortodoxă în costum de soldat. În popor se spune că în ziua de 8 noiembrie nu se lucrează pentru că cei care vor munci se vor chinui rău înainte să moară.
Traducerea corecta pt gavriil este (dumnezeu este puterea mea ) si vice –
versa