Sfântul Nicolae, început de iarnă. Tradiții și obiceiuri!

0
79
http://webmobile.xdev.ro/fagarastv/player.html

Nicolae s-a născut în cetatea Patara din ţinutul Lichiei, astăzi în Turcia, în jurul anului 280, într-o familie înstărită, iar numele său în limba greacă înseamnă „biruitor de popor”. La moartea ambilor părinţi, Nicolae a moştenit întreaga avere şi a hotărât să o folosească pentru a ajuta cât mai mulţi oameni nevoiaşi şi a devenit astfel cunoscut pentru credinţa, zelul şi dragostea pentru semenii săi, şi în special pentru copii.Creştinii acelor timpuri au păstrat memoria minunilor sale: readucerea la viaţă a trei copii omorâţi, a unui corăbier căzut de pe catarg, vindecarea unor boli incurabile, oprirea prin rugăciune şi post a furtunii de pe mare şi multe altele. Nicolae obişnuia să-i ajute pe oamenii săraci fără ştirea lor, iar dacă era descoperit de cineva, îl ruga să nu spună cuiva, ci mai degrabă să mulţumească lui Dumnezeu.
Tradiţia spune şi că Sfântul Nicolae apare pe un cal alb, semn al primei zăpezi, şi păzeşte Soarele, pentru ca lumea să nu fie lipsită de lumină şi căldură. Se spune că dacă Sfântul Nicolae a venit pe un cal alb, Sfântul Ion va merge pe un cal negru, adică va întoarce iarna.De ziua lui Sânicoară se pun crenguţe de pomi fructiferi în apă pentru a înflori de Anul Nou, ocazie cu care se poate spune cum va fi vremea şi care va fi rodul livezilor, în anul viitor.Nicolae este şi protectorul celor încercaţi de soartă, văduve, orfani şi al fetelor sărace care se mărită greu, iar cu copiii este generos şi le aduce daruri, dacă sunt cuminţi, şi pedepseşte cu o nuieluşă, când sunt obraznici şi neascultători. În Țara Făgărașului, astăzi de Sfântul Ierarh Nicolae, 20 de locașuri de cult își sărbătoresc hramul. Aproximativ 800.000 de români, dintre care peste 510.000 bărbaţi şi peste 280.000 femei, poartă numele Sfântului Ierarh Nicolae.

LĂSAȚI UN MESAJ