
Elevii de la Liceul Tehnologic „Dr. Ioan Șenchea“ au petrecut românește la restaurantul Laguna Albastră. Aceștia au avut ieri balul bobocilor, unde au realizat secenete, au cântat și au încins hore care au dat startul distracției.
11 perechi de boboci au dat tot ce aveau mai bun, iar membrii juriului au analizat cu atenție fiecare gest. Bobocii, au avut ca de fiecare dată parte de susținerea cadrelor didactice care i-au ajutat să organizeze evenimentul care a avut loc în cursul zilei de ieri.
Indiferent de faptul că au participat la bal în calitate de boboci sau că au avut un rol anume, elevii instituției de învățământ au oferit un spectacol pe cinste publicului numeros.
Organizatorii s-au pregătit timp de o lună pentru acest bal iar rezultatul a fost pe măsură deoarece sau distrat atât elevii cât și profesorii unității de învățământ.
Momentul mult așteptat a fost cel în care s-au ales miss și mister boboc. După aproape 3 ore de spectacol, juriul a deliberat și au fost aleși cei mai talentați
boboci. Miss „Dr. Ioan Şenchea“ a fost desemnată Cătălina Stroia iar mister boboc, Flavius Pleşa.
În consecință, toți cei care au luat parte la spectacolul oferit de elevii de la Șenchea au plecat acasă cu zâmbetul pe buze și cu amintiri frumoase. Totodată, acesta a fost ultimul bal al bobocilor al liceelor făgărășene din acest sezon.