Semnificaţia fiecărei zile din Săptămâna Patimilor. De ce este Vinerea Mare cea mai înfricoşătoare zi a creştinismului!

0
312
http://webmobile.xdev.ro/fagarastv/player.html

Creştinii ortodocşi intră luni, 2 aprilie, în Săptămâna Mare, ultima în care se ţine post înainte de sărbătoarea Sfintelor Paşti. Această perioadă este unică în Biserică, atât din punct de vedere liturgic, cât şi duhovnicesc. E Săptămâna Patimilor, iar până vineri bisericile ortodoxe oficiază sfintele slujbe de Denii. Cuvântul „denie” vine de la slavonescul „vdenie” şi înseamnă priveghere sau slujbă nocturnă. Credinţele populare spun că în Săptămâna Mare nu se lucrează, iar cine îşi dă ultima suflare în aceste zile va merge în iad, pentru că „Raiul este închis”.    “În aceste momente ne reamintim şi retrăim ultimele zile din viaţa Mântuitorului, cu întreaga lor tensiune şi dramă lăuntrică, într-o stare de sobrietate şi măreţie în acelaşi timp, de tristeţe, dar şi de bucurie, de pocăinţă, dar şi de nădejde. Fiecare zi are un înteles şi un mesaj foarte clar şi adânc”, explică părintele Ramon Eugen Ilie, protoiereul Călăraşiului, paroh la biserica Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena. Fiecare zi din Săptămâna Patimilor are o semnificaţie aparte. Astfel, prin denia de luni, Biserica ne aduce aminte de simbolistica vânzării Mântuitorului.

Viaţa lui Iosif

Luni, în Săptămâna Sfintelor Pătimiri, slujba este dedicată vieţii lui Iosif, care a fost vândut de fraţii săi în Egipt cu 30 de arginţi. Istoria din Geneză vine ca o prefaţă la vânzarea lui Hristos de către Iuda, spun teologii. Acuzat de desfrânare, ajunge în temniţă. În urma tălmăcirii unor visuri, este scos din închisoare şi pus administrator peste tot Egiptul. Stăpânirea lui Iosif peste Egipt era o prefigurare a biruinţei lui Hristos asupra păcatelor lumii. Tot în această zi se face pomenirea şi smochinului neroditor, blestemat de Hristos să se usuce pentru ca nu avea rod. “E o pildă dată omului, din care trebuie să reţină că Dumnezeu este atât iubire cât şi dreptate. Deci, la Judecata de Apoi, El nu doar va răsplati, ci va şi pedepsi pe cei ce nu au rodit, adică nu şi-au trăait viaţa făcând fapte bune”, explică preotul.

Virtutea milosteniei

Când Domnul se suia la Ierusalim şi se ducea la Patimă a spus ucenicilor Săi şi această parabolă, pentru ca nu cumva cineva trăind în feciorie să nu se îngrijească şi de celelalte virtuţi şi, mai ales, de milostenie. Pe cinci dintre fecioare le numeşte întelepte căci împreună cu fecioria au avut şi minunatul şi îmbelşugatul undelemn al milostivirii. Pe celelalte cinci le numeşte nebune pentru că, deşi şi ele aveau virtutea fecioriei, nu aveau în aceeaşi măsură milostenie. “Pe când se scurgea noaptea acestei vieţi au adormit toate fecioarele, adică au murit. Cu adevărat moartea se numeşte somn. Pe când dormeau ele, strigăt mare s-a făcut la miezul nopţii; cele care au avut undelemn din belşug au intrat cu Mirele la deschiderea uşilor, iar cele nebune, pentru că nu aveau undelemn din destul, îl căutau după ce s-au sculat din somn. Aici trebuie să subliniem câteva învăţăminte. Cele cinci fecioare care au rămas fără undelemn simbolizează lumea care aleargă după grijile acestei vieţi: ne preocupăm îndeaproape de bani, de ceea ce mâncăm sau de ceea ce bem. Uităm lucrul cel mai important: sufletul. Abia atunci când avem nevoie de Dumnezeu, când ne loveşte necazul, ne dăm seama că uşile ni se închid, la fel ca celor cinci fecioare neînţelepte”, spune părintele protoiereu al Călăraşiului, Ramona Eugen Ilie.

Pomenirea femeii păcătoase

În Miercurea Săptămânii Sfintelor Pătimiri se face pomenirea femeii păcătoase care a spălat cu lacrimi şi a uns cu mir picioarele Mântuitorului, înainte de Patima Sa, ca simbol al pocăinţei şi îndreptării omului care greşeşte. Conform scrierilor teologice, a făcut ceea ce doreau să facă femeile mironosite după înmormântarea Mântuitorului. A anticipat înmormântarea lui Hristos şi pregătirea Lui cu miresme, “aducând mir de mult preţ”. A fost mistuită de dorinţa de a i se dezlega păcatele: “Dezleagă-mi păcatele mele, aşa cum eu mi-am dezlegat părul”.

Joia Patimilor este închinată amintirii a patru evenimente deosebite din viaţa Mântuitorului: spălarea picioarelor ucenicilor, ca pilda de smerenie, Cina cea de Taină la care Mântuitorul a instituit Taina Sfintei Euharistii, rugăciunea arhierească şi începutul patimilor prin vinderea Domnului. După ce a săvârşit Cina cea de Taină, Mântuitorul le dă ucenicilor o nouă poruncă: “Să vă iubiţi unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, aşa şi voi să va iubiţi unul pe altul.  Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii.” Este ziua în care în biserici, în timpul deniei (slujbei de seară) se citesc cele 12 evanghelii şi se scoate Sfânta Cruce în naosul bisericii. Preoţii le vorbesc credincioşilor despre ultimele zile petrecute de Iisus înainte de Răstignire, despre patimile şi învierea Mântuitorului.

Mărturisire tîlharului care a dobândit Raiul  

Vinerea Mare sau Vinerea Patimilor este ziua cea mai neagră din istoria Creştinismului. Este ziua în care Iisus a fost biciuit, scuipat şi răstignit între doi tâlhari. Este Vinerea neagră în care Iisus a murit pentru mântuirea lumii. Împreună cu Biserica, în sfânta şi marea Vineri rememorăm răstignirea şi moartea pe cruce a Mântuitotului Iisus Hristos. De aceea, aceasta este una din acele zile aliturgice, adică în care nu se oficiază sf. Liturghie. “În această zi se face pomenirea de sfintele, înfricoşătoarele şi mântuitoarele Patimi şi de mărturisirea tâlharului celui recunoscător care a dobândit Raiul. Patimirile Domnului sunt numite sfinte, mântuitoare şi înfricoşătoare. Sfinte pentru că Cel ce suferă este Fiul lui Dumnezeu, mântuitoare pentru că Cel ce pătimeşte nu este un simplu om şi înfricoşătoare căci toată făptura s-a schimbat la răstignirea lui Hristos:  „Soarele s-a întunecat, pământul s-a cutremurat şi mulţi din morminte au înviat”, explică preotul. În Vinerea Mare se ţine post negru, iar seara se cântă Prohodul Domnului, la Denie. Apoi se înconjoară biserica de trei ori şi se trece pe sub Sfântul Epitaf.   Îngroparea cu trupul şi pogorârea la iad   În Sfânta şi Marea Sâmbătă prăznuim îngroparea lui Hristos cu trupul şi pogorârea la iad cu dumnezeirea pentru a ridica din stricăciune la viaţa veşnică pe cei din veac adormiţi. Rânduiala Bisericii este ca îndată după ce se spun cu cântare cuvintele în care facem prohodirea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, se pomeneşte Învierea. Duminică, Învierea lui Iisus Hristos, după ce a luat asupra  Sa păcatele omenirii şi a fost răstignit pe cruce, este cel mai important eveniment al creştinătăţii. Duminica Paştelui simbolizează biruinţa lui Iisus asupra morţii şi promisiunea vieţii veşnice.

Citeste mai mult: adev.ro/p6j9md

LĂSAȚI UN MESAJ